Bursa de Valori București (BVB) a închis ședința de ieri în ușoară creștere, dar titlurile lichide au suferit o pierdere de aproape 1%, cu o influență negativă semnificativă din partea acțiunilor Petrom, care au coborât cu 3,5%.
Indicele BET-C, care reflectă trendul pieței, a închis în creștere cu 0,1%, în timp ce prețurile celor mai lichide zece titluri, evidențiate în indicele BET, au coborât cu 0,84% față de ședința de miercuri.
Acțiunile Petrom au pierdut 3,54%, pe un rulaj consistent, de 6,7 milioane lei. Prețul de închidere s-a plasat la 54,5 bani pe unitate.
„Presiunea mare la vânzare în cazul acțiunilor Petrom se datorează investitorilor care și-au marcat profituri. Cei care au acumulat capital în scopuri speculative vând acum, la aflarea rezultatelor financiare excelente pe primul semestru”, a declarat un broker.
Petrom a anunțat joi că cifra de afaceri a crescut în primul semestru cu 37%, la 6,31 miliarde lei (1,78 miliarde euro), iar profitul net s-a majorat de 2,3 ori, la 1,42 miliarde lei (403 milioane euro), pe fondul cotațiilor ridicate ale petrolului și avansului cantității de produse vândute.
În topul creșterilor s-a plasat Alro Slatina, care a închis la 4,14 lei pe acțiune, în urcare cu 15%. Cu titlurile producătorului de aluminiu au fost perfectate 17 tranzacții, în valoare totală de circa 74.400 lei.
Alro a înregistrat în primul semestru o cifră de afaceri de 1,1 miliarde lei (318,3 milioane euro), cu 55% mai mare față de perioada similară a anului trecut și a obținut un profit de 204 milioane lei, în creștere de 3,4 ori.
Cotația societăților de investiții financiare (SIF) a urcat cu 0,72% comparativ cu închiderea precedentă.
Pentru SIF Moldova și SIF Oltenia au fost raportate rulaje apropiate, de 3,2 milioane lei, respectiv 3 milioane lei. SIF Moldova a închis la 2,05 lei pe acțiune, în creștere cu 0,99%, în timp ce cotația SIF Oltenia a urcat cu 1,17%, la 2,59 lei pe unitate.
Cu excepția SIF Muntenia, care a stagnat la 1,45 lei pe titlu, toate celelalte patru societăți de investiții au înregistrat creșteri ale prețului.
Rompetrol a închis la 8,37 lei, în scădere cu 1,53%, în condițiile unui rulaj de 2,95 milioane lei, rezultat din transferuri de 1,36 milioane lei pe piața Regular și tranzacții în valoare de 1,59 milioane lei pe piața Deal.
Titulurile Băncii Transilvania au revenit la cotația închiderii de luni, de 1,06 lei pe unitate, pierzând joi 0,93%, după ce în ședința de miercuri au stagnat. Cu acțiunile băncii au fost operate transferuri în valoare de 1,62 milioane lei.
Cotația BRD – Groupe Societe Generale a continuat evoluția pozitivă din ședința precedentă, câștigând și joi 1,16%. Prețul s-a plasat la 17,5 lei pe acțiune, iar lichiditatea a însumat 0,86 milioane lei.
Lichiditatea bursei a însumat 23,14 milioane lei (6,56 milioane euro), în creștere cu 1,7 milioane lei față de miercuri.





