PNL și PSD vor depune, luni, la Camera Deputaților, o moțiune simplă pe Sănătate, a anunțat copreședintele Uniunii Social Liberale, Crin Antonescu.
Președintele PNL a apreciat că moțiunea simplă pe Sănătate a USL va fi „o bătălie” cu multiple probleme.
USL a depus, săptămâna trecută, la Senat, o moțiune simplă pe Agricultură, care urmează să fie dezbătută luni, de la ora 15.
Președintele PDL, Emil Boc, a declarat, luni, că în coaliție s-a discutat despre moțiunea simplă pe tema agriculturii depusă de opoziție, care va fi dezbătută în cursul acestei zile, și despre problemele legate de acest domeniu.
Senatul are programată, luni, dezbaterea moțiunii simple a opoziției intitulată „Agricultura falimentară, dar politizată”.
Moțiunea este semnată de 58 de reprezentanți ai PSD și PNL.