În județul Suceava, campania electorală din 2012 se desfășoară după același scenariu după care s-a derulat campania electorală din 2008. Numai locurile taberelor politice s-au schimbat. Acum, PDL se laudă cu realizările sale, iar PSD strigă că partidul aflat la putere în județul nostru a furat până și apa de la pui. PSD, de fapt USL, prezintă tot felul de afaceri dubioase derulate de oamenii PDL-ului. Printre pedeliștii care și-au bătut joc de banul public se află, în viziunea USL, și primarul comunei Izvoarele Sucevei, Mihail Mechno.
USL susține că în localitatea condusă de domnul Mechno repararea unui pod a costat nu mai puțin de 5 miliarde de lei vechi! Social-liberalii au prezentat și imagini cu respectivul pod: câteva bârne din lemn, două roabe de pietriș și un tub din ciment. Revoltător! Însă, o serie de documente care au intrat în posesia mea arată că lucrurile nu stau chiar așa cum au fost ele prezentate de USL. Podul este cel care a fost fotografiat de social-liberali, însă costurile sunt altele. Conform documentelor, reabilitarea podului de pe pârâul Dănileni a costat 78.203,08 lei. Lucrările pentru care s-au plătit peste 780 de milioane de lei vechi sunt „demolare pod existent”, „executare variantă provizorie”, „montare tub podeț” și „apărări maluri prag fundație”. Poate că și 780 de milioane de lei vechi înseamnă mult. Dar, poate însemna mai mult cu 10%. Însă, aceasta este valoarea comisionului pe care firmele de construcții care fac lucrări pe bani publici îl plătesc cui trebuie. Și nu doar în România. Acest lucru trebuie să-l știe foarte bine și PSD, că doar e partid politic și nu fundație creștină, și de 20 de ani încoace a fost în câteva rânduri la putere și a tot împărțit lucrări pe bani publici.
Deci, poate 780 de milioane de lei vechi o fi o sumă prea mare cheltuită pentru podul de la Izvoarele Sucevei, dar aceasta este mult prea foarte mică în comparație cu cele 5 miliarde de lei despre care vorbește USL. În campania electorală din 2012 USL se ghidează după același principiu după care a acționat PDL în campania din 2008: „Umflă, umflă, umflă, că până la urmă tot va rămâne un semn de întrebare în mintea alegătorului”. Mai rămâne de văzut dacă metoda folosită de USL îi va aduce rezultate similare cu cele obținute de PDL în urmă cu patru ani.