Planuri de viitor

USL Suceava despre alegeri, Flutur și Lungu



Cătălin Nechifor, președintele PSD Suceava
Cătălin Nechifor, președintele PSD Suceava

Uniunea Social Liberală și-a declarat intențiile de a câștiga alegerile locale și generale de anul viitor. Am discutat cu doi dintre liderii acestei alianțe la nivelul județului Suceava, Cătălin Nechifor, din partea PSD, și Alexandru Băișanu, din partea PNL, pentru a afla cum vor să învingă PD-L-ul, ce oameni vor arunca în luptă și cum vor colabora. Din structura USL Suceava lipsește cu desăvârșire Partidul Conservator, iar acest lucru a putut fi observat și cu ocazia interviului la care au răspuns liderii PSD și PNL Suceava. Cei doi au vorbit și despre principalii adversari în lupta pentru Consiliul Județean și pentru Primăria Suceava, Gheorghe Flutur și Ion Lungu, dar au și transmis mesaje înaintea unei bătălii care se anunță pe viață și pe moarte.
Interviu cu Cătălin Nechifor, președintele PSD Suceava – În momentul de față, unde se află USL în preferințele electoratului? Bănuiesc că s-a făcut un sondaj, atât la nivel de municipiu, cât și la nivel de județ.
– Sondajele încă nu sunt finalizate, o să le avem în perioada lunilor mai-iunie, un sondaj județean care va arăta ponderea USL-ului în intențiile de vot ale sucevenilor. Ceea ce știm în momentul de față, din măsurători punctuale, este că USL-ul, la Suceava, pe anumite localități, întrunește jumătate plus unu din sufragii. Asta înseamnă că USL-ul are și la Suceava un scor de peste 50%, și asta înseamnă că PSD și PNL pot să asigure conducerea localităților cu majorități simple.
– Care e paritatea pe liste a PNL comparativ cu PSD la alegerile pentru municipiul Suceava și pentru județ? Vrea PSD-ul mai multe locuri pe liste?
– Fiecare partid vrea locuri pe liste, însă vestea bună la Suceava este că USL a fost creată de fapt în urmă cu un an, când am discutat cu domnul Băișanu, când am câștigat președinția partidului la nivel județean, și ne-am propus ca țintă politică exact structura pe care o urmează acum USL-ul. Asta însemna și atunci, și acum candidatură comună pe USL la primăria de reședință și CJ și, evident, liste comune de consilieri locali și județeni. Chiar acum câteva minute am vorbit cu Victor Ponta, mi-a spus același lucru, și vestea proastă pentru PD-L este că la Suceava, PSD și PNL vor face o echipă, și fac deja echipă politică.
„Intenția de vot, fie pentru Lungu sau Flutur, a scăzut foarte mult comparativ cu alegerile locale din 2008”
– Ați stabilit nominal candidații pentru cele mai importante funcții, respectiv Consiliul Județean și Primăria Suceava?
– Am stabilit persoanele care vor intra în sondajul de opinie care va fi făcut în perioada următoare, atât pentru Consiliul Local, cât și pentru Consiliul Județean, și aștept și eu, la fel cum așteaptă și sucevenii, ca voința electorală să fie transpusă ulterior în practică. Sondajul care va fi făcut va da intenția de vot pe persoana respectivă, pe partid, pentru alegerile locale din 2012, și sper ca la Suceava să putem găsi cea mai bună variantă în așa fel încât câștigul să fie asigurat pentru USL. De fapt, asta va însemna o echilibrare a pieței politice, pentru că o structură dominantă a PD-L-ului nu face decât ca decizia politică să fie dispusă prea agresiv și de multe ori discreționar, în raport cu nevoile oamenilor.
– Nu a pierdut USL-ul un tempo în lupta pentru alegerile locale din 2012, având în vedere că încă nu și-a desemnat candidații?
– Dacă vorbim despre PD-L, și domnul Flutur, și domul Lungu sunt în campanie de câțiva ani. Lucrul cel mai important și care ne bucură este că intenția de vot, fie pentru Lungu sau Flutur, a scăzut foarte mult comparativ cu alegerile locale din 2008. Ei au acum sub acel scor, când PD-L era pe val, și cred că timp suficient există. Noi ne-am propus un calendar de campanie care să însemne desemnarea de candidaturi majore la nivel de județ, urmând ca în toamnă să cristalizăm propunerile de candidați pentru primăriile din localități și consilii locale, astfel încât iarna să ne găsească într-o structură compactă, completă, cu candidați la toate pozițiile în toate localitățile, și eu cred că este timp suficient, pentru că politica evoluează rapid. Așteptăm și noi ca lucrurile să se clarifice și în PNL, și în PSD, și în PD-L, pentru că, în final, oferta noastră politică va fi una în consonanță cu ceea ce vrea electoratul.
„La Suceava, PNL reprezintă ACD-ul”
– Unde este PC în ecuația USL Suceava?
– PC este un membru al Alianței Centru Dreapta împreună cu PNL, este o formațiune politică reprezentată și în Parlament, are și un număr de aleși locali în Suceava, un partid mai puțin important ca pondere politică, dar în construcția pe care am avut-o în vedere cu ACD ne-a interesat ca împreună, pe USL, să avem o abordare foarte largă. De fapt, întâlnim în USL și doctrina socială și cea liberală, iar PC ca doctrină vine undeva pe mijloc, în așa fel încât vom oferta în final pe un USL social-liberal, singurul program de guvernare valabil și viabil într-o perioadă de criză, așa este avea acum în România.
– Repet întrebarea, unde este la Suceava Partidul Conservator în alianța USL?
– Repet, este în ACD, iar împreună cu ACD-ul suntem USL.
– Cu cine discutați la Suceava din partea PC?
– Cu domnul Alexandru Băișanu, care, așa cum scrie protocolul, este alături de mine copreședinte al USL pe Suceava și suntem o formațiune închegată, cu principii, iar lucrurile sunt foarte clare. La Suceava, PNL reprezintă ACD-ul, PSD este de unul singur, și în momentul de față ecuația este rezolvată, chiar dacă așteptăm ca PC să-și finalizeze runda de alegeri interne pe Suceava, pentru a fi și ei reprezentați legitimat în ACD.
„La Suceava așteptările sunt foarte mari din partea electoratului față de USL”
– Ce așteaptă Cătălin Nechifor și PSD-ul de la PNL și Alexandru Băișanu?
– Aștept ceea ce am vorbit de aproape un an, și lucrurile sunt exact cum le-am proiectat atunci. Colaborăm foarte bine, avem o structură care comunică, care gândește proiecte pentru Suceava și lucrul cel mai important este că în momentul de față discutăm strategia de dezvoltare a județului, făcută de specialiști din PSD și PNL, pentru că în mod evident, așa cum spunea și domnul Băișanu, PD-L-ul la Suceava a pierdut simțul rațiunii și democrației și este un partid care se transformă în partid dictatorial, care nu mai reprezintă interesele cetățenilor. La Suceava așteptările sunt foarte mari din partea electoratului față de USL, lucru pe care îl simțim, fiindcă oamenii de pe stradă ne cer, aproape în fiecare zi și aproape la fiecare întâlnire, să scăpăm țara și Suceava de conducerea PD-L-istă, de Boc, de Băsescu, de Blaga, de Flutur, iar având în spate obligația pe care ne-o transmit cetățenii, vom face tot posibilul ca USL să funcționeze așa cum trebuie și ca, într-adevăr, să reprezinte voința electoratului.
De ce merită USL-ul să câștige alegerile
– Trei motive pentru care USL merită să câștige alegerile în Suceava.
– Primul motiv, pentru că Suceava este un județ căpușat din punct de vedere politic și de interese economice, iar cel mai grav este că nici măcar firmele sucevene nu mai câștigă bani în Suceava pe licitații publice, vin din ce în ce mai multe firme străine de județ, care folosesc banul public și-l exportă, dacă vreți, în Botoșani, București și alte părți.
Doi la mână, pentru că suntem capabili să venim în fața sucevenilor cu un proiect politic de guvernare locală consistent, care să aibă în vedere nevoile reale din localități, nu festivaluri, nu exacerbare pe turism care în momentul de față merge prost în Suceava și în România din cauza crizei, și în al treilea rând pentru că avem oameni capabili, cu experiență, avem și o generație de oameni mai tineri cu care venim în fața cetățenilor cu oferta politică că nu suntem oameni corupți, oameni mânjiți și compromiși, suntem oameni cinstiți, mai tineri, care nu s-au antrenat în diverse chestiuni murdare, așa cum, din păcate, este plin PD-L-ul.
„Rezistați, că pleacă PD-L-ul în scurt timp”
– Care-i mesajul USL pentru Gheorghe Flutur și Ion Lungu?
– Nu am nici un mesaj pentru ei, mesajul este pentru suceveni: „Rezistați, că pleacă PD-L-ul în scurt timp”. Așa cum spunea Gheorghe Flutur anul trecut „Rezistați că venim”, e momentul ca după ce au venit și au demonstrat incapacitatea și faptul că sunt singurul partid și singurul Guvern care au dus România într-o criză financiară de proporții, vine momentul în care trebuie să plece, momentul în care USL va veni la Suceava și va prelua guvernarea locală.
Interviu cu Alexandru Băișanu, președintele PNL Suceava – În momentul de față unde se află USL în preferințele electoratului? Bănuiesc că s-a făcut un sondaj, atât la nivel de municipiu, cât și la nivel de județ.
– În PNL se face un sondaj de opinie pe 37.510 respondenți la nivelul județului. Am terminat sondajele pe Suceava, Siret, Gura Humorului, urmează alte zone, iar în acest moment spunem clar că PD-L va pierde majoritățile în Consiliul Local Suceava și în Consiliul Județean, ceea ce cu siguranță va duce un plus de echilibru în politica la nivelul județului, astfel încât hotărârile în aceste două organisme să nu se mai ia în mod discreționar, în funcție de interesul unuia din cei care conduc, fie CJ, fie primăria. Asta ne spune nouă că votul politic la nivelul județului va fi unul pozitiv Alianței.
– Care e paritatea pe liste a PNL comparativ cu PSD la alegerile pentru municipiul Suceava și pentru județ?
– Lucrurile astea vor fi date certe în momentul în care cele două partide la nivel național vor face acel sondaj comun și se va stabili exact care este forța acestor două partide. Trebuie spus foarte clar că, la Suceava, între mine și domnul Cătălin Nechifor, la nivelul președinției celor două partide, nu există orgolii, nu există disensiuni de nici un fel, soarta aceasta se va decide în urma sondajului și fie ca cel mai bun dintre noi să candideze pe cel mai important loc, iar la primărie la fel, cei care vor ieși cel mai bine în sondaje de la unul dintre partide vor candida.
„Cei care se tem de o confruntare directă își anunță foarte devreme candidatura”
– Ați stabilit nominal candidații pentru cele mai importante funcții, respectiv Consiliul Județean și Primăria Suceava? PNL-ul dorește Consiliul Județean sau Primăria Suceava?
– În acest moment, PNL, ca oricare alt partid, fie PSD, fie PC, își dorește să aibă candidați viabili pentru CJ sau primărie. Vom desemna și noi în cel mai scurt timp candidații noștri pentru aceste funcții, iar sondajele vor fi cele care vor stabili cine de la PSD se va duce fie la CJ, fie la primărie, sau cine de la PNL.
– Nu e cam târziu, și spun asta pentru că PD-L și-a anunțat candidații încă de la sfârșitul anului trecut, respectiv Gheorghe Flutur și Ion Lungu?
– Lucrurile sunt foarte simple, cei care se tem de o confruntare directă își anunță foarte devreme candidatura, era și de așteptat ca aceștia doi să candideze, nici nu puteau să nu fie nominalizați, că lucrurile erau foarte clare. Doar nu vă imaginați că ar fi candidat la CJ Bălan și la primărie ăla care pleacă pe jos la Viena, Barbă. La ei, lucrurile erau foarte clare, chiar dacă nu ar fi declarat-o oficial. La noi, în PNL, însă, mai deliberăm, așteptăm finalizarea în alte două colegii din Suceava, pentru a putea face o medie clară, cu răspândire pe colegii, pentru a putea spune cine anume se va duce în bătălie în acel sondaj, iar după aceea se va stabili clar cine și cum va candida.
„PC-ul este acolo unde îi este locul”
– Unde este PC în ecuația USL Suceava?
– Lucrurile sunt clare, ACD-ul este format din PNL și PC, iar PC-ul este acolo unde îi este locul.
– Unde?
– În alianță cu PNL, iar noi considerăm că cei de la PC vor face o figură foarte frumoasă cu anunțarea președintelui oficial al partidului și toate vor converge spre o echipă mai puternică a PC-ului, care să echilibreze raportul de forțe între noi, cei trei aliați, și partidul dezastru, populist-democrat și cum mai vor ei să-și spună.
– Cu cine discutați la Suceava din partea PC?
– La acest moment discut cu domnul Băncescu, el se ocupă de partid, și direct cu președintele partidului, Daniel Constantin.
„Vom fi nevoiți și unii, și alții să tragem la aceeași căruță”
– Ce așteaptă Alexandru Băișanu și PNL de la PSD și de la Cătălin Nechifor?
– Această întrebare ați putea să o puneți unui partid de stânga, nu unui partid de dreapta. PNL nu așteaptă absolut nimic, PNL este într-o alianță bine clădită cu PSD la nivel local. Tot ceea ce am stabilit acum un an de zile, când am început această construcție, înaintea celor de la București, în momentul de față se întâmplă, avem pași clari pe care îi urmăm, și vom fi nevoiți și unii, și alții să tragem la aceeași căruță, pentru ca lăcomia și furtul celor de la conducerea județului și municipiului să fie stopată, să venim cu alte oferte electorale, cu alte imagini, cu alți oameni, oameni carismatici, pe de o parte, iar pe de altă parte oameni cinstiți, care au demonstrat de-a lungul activității lor politice că nu au furat, și asta înseamnă enorm de mult.
Trei motive pentru care USL merită să câștige alegerile
– Trei motive pentru care USL merită să câștige alegerile în Suceava.
– Primul motiv ar fi acela că această alianță va câștiga alegerile naționale, și evident că localele trebuie câștigate tot de către USL, pentru că altfel județul ar rămâne izolat în proiecția de dezvoltare națională. Gheorghe Flutur spunea “votați-l pe Stolojan, că el va face minuni și va aduce bani pentru Suceava”. Așa vom spune și noi, votați USL, pentru ca Suceava să fie salvată, să intre fonduri și să se poată continua dezvoltarea de care avem nevoie și, efectiv, să înceapă dezvoltarea reală și o construcție reală a acestui județ pe principii corecte și nu pe principii politice. Acesta ar fi un prim motiv.
Doi, populația județului cere lucrul acesta pentru că trăiește din ce în ce mai greu, s-a săturat de promisiuni, amăgeli, s-a săturat de Flutur, Lungu și echipele care îi înconjoară, și de faptul că nu fac nimic decât să discrediteze moral și economic acest județ.
Al treilea motiv, la fel de pertinent, ar fi acela al principiului democratic. Este foarte greu să ceri populației să mai stai la guvernare încă patru ani după ce ai stat șase ani și, de la o creștere de 8% în perioada guvernării PNL, sprijinit de PSD din opoziție, să aduci țara la o scădere de 8% și să-ți mai dorești să rămâi în continuare la frâiele acestei țări sau ale acestui județ.
Deci iată trei motive rezonabile, cinstite și corecte pentru ca cei de la guvernare din acest moment să plece puțin în opoziție, să învețe ce înseamnă respectul față de cetățeni și să poată privi din afară modul dezastruos în care au guvernat până acum.
„Fiecare fluturaș moare odată cu pierderea aripioarelor”
– Care-i mesajul USL pentru Gheorghe Flutur și Ion Lungu?
– Păi ce să-i spun eu lui Gheorghe Flutur, că nu prea mai am ce-i spune, i-am tot spus și nu a priceput nimic din ceea ce înseamnă jocul democratic politic, administrativ-economic, orice i-aș spune, domnia sa privește lucrurile așa cum le privea un prim-secretar pe vremea comuniștilor, unul singur e deștept, restul sunt pe lângă. Îi spun că fiecare păsărică moare pe limba ei și fiecare fluturaș moare odată cu pierderea aripioarelor, îi spun că acest județ se cheamă Suceava, că o mare parte din zona Sucevei se cheamă Bucovina și nu Țara Fluturilor, îi spun că Alexandru Băișanu și Cătălin Nechifor nu conduc cele două partide și nu vor intra în bătălia pentru CJ doar pentru că așa au fost puși de către București, ci pentru că le pasă de cetățenii județului și de viitorul copiilor noștri și de cel al copiilor concetățenilor noștri.
În acest moment, PD-L-ul condus de Flutur fură în neștire, e dezastru, și le cer cetățenilor să meargă la vot în campania electorală, să iasă pe străzi, pentru că vor avea ocazia să se întâlnească cu banii lor. Acești oameni au furat atât de mult și își dau seama că nu mai pot păcăli oamenii la vot și atunci vor încerca să-i cumpere, tot cu banii din salarii, pensii, drepturile sucevenilor. Îi sfătuiesc pe suceveni să iasă în campanie pe străzi pentru că se vor întâlni cu banii lor, care acum sunt în buzunarele PD-L-iștilor. Dacă tot vor primi mită electorală, să ia banii, fiindcă sunt ai lor, dar să nu se simtă obligați să voteze cu acest partid.
Lui Gheorghe Flutur nu-i doresc decât să câștige postul acela de mai mare decât prim-vicepreședintele partidului, mai mare decât președintele partidului, pentru ca și sucevenii să înțeleagă odată pentru totdeauna că ceea ce li se întâmplă de la București, de la guvernul PD-L ni se întâmplă și datorită votului pe care acest om, lider marcant al PD-L-ului, îl stabilește în culisele PD-L-ului. Deci răul ni-l fac oamenii care sunt în momentul de față în conducerea PD-L și Gheorghe Flutur este unul dintre liderii marcanți care a fost de acord cu tăierea pensiei, a salariilor, cu această umilință. Nici un partid, până acum, nu a îndrăznit, orice greșeli ar fi făcut, să bage mâna în buzunarul oamenilor pentru a se putea îndestula ei mai mult.
„Lui Ion Lungu îi doresc să devină orășean”
-Lui Ion Lungu îi doresc să devină orășean, să priceapă că străzile din municipiul Suceava ar trebui să fie civilizate, nu să îți distrugi mașina în ele, că cetățenii din Suceava sunt obligați să țină geamurile închise pentru a nu intra tone de praf în casă, iar copiii noștri nu sunt obligați să respire mizeria pe care au făcut-o în municipiul Suceava pentru a schimba doar 30% din canalizare.
Îi propun să fie mai atent cu cetățenii și banii publici care și aici se scurg cu îndestulare și să-și revină puțin la normal, să înțeleagă că trebuie să fie nu gospodar de Prelipca, unde poate umbla prin praf, prin gropi și pietriș și să devină un gospodar de Suceava, un city manager cu adevărat care să scoată acest oraș la liman.
Ne uităm la Botoșani, arată impecabil, la Piatra Neamț, la Iași nu mai vorbim, la toate orașele capitale de județ din Moldova, care ne sunt mai apropiate, arată de zece, douăzeci de ori mai bine decât arată Suceava, cu toate că în Suceava s-au investit poate mai mulți bani decât în celelalte orașe, atât în guvernarea liberală, cât și în perioada PD-L.
Și, un ultim aspect, sunt convins că Ion Lungu va cântări foarte bine ce are de făcut în următoarele alegeri, așa cum a făcut-o și data trecută, când a simțit că pe val sunt mincinoșii, cei care promit mult, dar nu fac nimic și a trecut de partea lor, sunt convins că și acum își pune o serie de întrebări privitor la viitoarea lui candidatură, unde anume să candideze și suntem convinși că va alege varianta cea mai bună, acea variantă înțeleaptă, care să nu-l facă să pălească de rușine în fața sucevenilor.


Alexandru Băișanu, președintele PNL Suceava
Alexandru Băișanu, președintele PNL Suceava
Cătălin Nechifor, președintele PSD Suceava
Cătălin Nechifor, președintele PSD Suceava


Recomandări

Florin Pușcașu îi solicită premierului Bolojan demiterea ministrului Transporturilor pentru retrogradarea autostrăzii Suceava-Siret la nivel de drum expres

Peste 20 de lei mc pentru apă și canalizare, de la 1 ianuarie 2026, în toate localitățile unde furnizor este ACET Suceava

Peste 20 de lei mc pentru apă și canalizare, de la 1 ianuarie 2026, în toate localitățile unde furnizor este ACET Suceava
Peste 20 de lei mc pentru apă și canalizare, de la 1 ianuarie 2026, în toate localitățile unde furnizor este ACET Suceava

Florin Pușcașu acuză Guvernul că a încălcat principiul separației puterilor în stat prin schimbarea termenului la CCR în privința majorării taxelor pe proprietate