Comparație

USL nu dorește desființarea județului Suceava prin proiectul de regionalizare, în opinia lui Donțu

Ovidiu Dontu
Ovidiu Dontu

Președintele executiv al PSD Suceava, senatorul Ovidiu Donțu, a declarat că proiectul USL pentru regionalizarea României nu cuprinde desființarea județului Suceava. Ovidiu Donțu în comparație cu ceea ce își propune USL, proiectul de regionalizare susținut de PDL și de liderul democrat liberalilor suceveni, senatorul Gheorghe Flutur presupune desființarea județului Suceava și înființarea regiunii Bucovina. Donțu a subliniat că după regionalizare, județul Suceava „va fi întărit”, în sensul că va beneficia direct de serviciile unor instituții din domeniul sanitar, cultural sau din agricultură.
El a mai arătat că și în mandatul în care Gheorghe Flutur a condus Consiliul Județean Suceava, un primar care vroia implementeze un proiect european cu o valoare mare trebuia să se deplaseze la Piatra Neamț, la Agenția de Dezvoltare Regională, lucru care poate fi făcut în continuare. Donțu a arătat că în varianta de regionalizare propusă de USL cetățenii vor avea de câștigat, pentru că nu vor mai trebui să meargă la București atunci când vor avea nevoie de serviciile unor instituții centrale.
Ovidiu Donțu a arătat că USL propune un proiect de regionalizare în care serviciile de stat să fie cât mai aproape de locuitorii județului Suceava, iar absorbția fondurilor europene să fie cât mai mare, în timp ce liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur vrea un loc de muncă într-o viitoare regiune.

Recomandări

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”

Gheorghe Șoldan a cerut urgentarea lucrărilor de modernizare a unuia dintre cele mai spectaculoase drumuri din județ, Panaci – Bilbor

Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița
Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava

Suceava este în topul județelor care vor fi afectate de concedierile din administrațiile locale, cu 627 de posturi reduse

Aproape 630 de posturi din 48 de adminsitrații publice locale sucevene ar urma să fie desființate
Aproape 630 de posturi din 48 de adminsitrații publice locale sucevene ar urma să fie desființate

Cei 15 milioane de euro alocați prin mecanismul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava
Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Șoldan anunță încă o veste bună pentru județul Suceava, scoaterea la licitație a proiectului pentru centura orașului Gura Humorului