USL susține că decizia Curții Constituționale în cazul legii care prevedea comasarea alegerilor ar trebui „să consfințească finalul de mandat” al actualului Guvern, „singurul care a încercat în mod direct, folosind pârghiile instituționale de care dispune, să fugă de votul cetățenilor”.
Într-un comunicat transmis, USL salută „revenirea la normalitate” a procesului electoral, odată cu publicarea de către Curtea Constituțională a motivației deciziei în problema comasării alegerilor, care interzice amânarea alegerilor locale.
„Amânarea alegerilor locale ar fi fost un proces nedemocratic și neconstituțional, iar Curtea Constituțională a consfințit acest fapt prin decizia sa”, consideră USL.
Potrivit sursei citate, hotărârea CC este „singura decizie normală care putea fi luată”, ținând cont de prevederile legale și constituționale.
USL consideră că actualul Guvern trebuie să demisioneze „de îndată”, ca urmare a modului în care a tratat problema amânării alegerilor, se mai arată în comunicat.
„USL a susținut de la bun început faptul că prelungirea mandatelor aleșilor locali nu se poate face decât cu încălcarea Constituției. În ciuda tuturor evidențelor și a semnalelor venite din partea societății civile, a mass-media și a partidelor de opoziție, cu privire la caracterul nedemocratic și neconstituțional al amânării alegerilor locale, puterea a ales să meargă mai departe, de o manieră absolut sfidătoare pentru opinia publică. USL a precizat încă de la început că argumentul economisirii fondurilor publice, invocat de Guvern, nu poate fi folosit atunci când vine vorba de procese democratice de legitimare a regimului politic. De asemenea, USL a atras atenția în repetate rânduri că suprapunerea a două procese electorale distincte, ce presupune exprimarea opțiunii pe șase buletine de vot, va bulversa electoratul și va complica procedura de vot. Acum, Curtea Constituțională confirmă validitatea tuturor acestor semnale transmise de opoziție”, menționează sursa citată.
Potrivit comunicatului, USL speră că, prin publicarea acestei motivații, „se face un pas major către organizarea unui proces electoral corect, al cărui deznodământ să reflecte voința populară”.
„În această lună, oamenii au protestat în stradă pentru respectarea drepturilor lor democratice, iar măsura amânării alegerilor ar fi fost menită să limiteze exercitarea acestor drepturi de către români”, mai spun reprezentanții USL.
Curtea Constituțională a publicat, vineri, motivarea deciziei luate în 25 ianuarie privind neconstituționalitatea legii comasării alegerilor locale cu cele parlamentare.
USL sesizase Curtea Constituțională cu privire la Legea privind comasarea alegerilor, după respingerea moțiunii de cenzură depuse după asumarea răspunderii Guvernului pe acest act normativ.
Comasarea alegerilor locale și parlamentare ar putea crea dificultăți privind exercitarea dreptului de vot, care în final duc la restrângerea acestui drept, complexitatea și durata operațiunilor putând afecta procesul de vot, afirmă CC în motivarea deciziei privind neconstituționalitatea legii.
De asemenea, CC precizează că organizarea alegerilor locale și parlamentare la aceeași dată determină încălcarea dreptului de a fi ales, prevăzut de articolul 37 din Constituție.
Prelungirea mandatelor aleșilor locali cu aproximativ șase luni nu se încadrează în situațiile strict și limitativ prevăzute de Constituție și Legea 215/2001 și încalcă principiul periodicității alegerilor, iar redimensionarea mandatelor încalcă principiul neretroactivității legii, a mai stabilit CC.