USL cere rezilierea contractului Primăriei Suceava cu firma Rosal



Președintele Organizației Municipale Suceava a PSD, Ovidiu Donțu
Președintele Organizației Municipale Suceava a PSD, Ovidiu Donțu

Uniunea Social Liberală cere rezilierea contractului de salubrizare pe care Primăria municipiului Suceava îl are încheiat cu firma Rosal, pe motiv că a adus mari prejudicii cetățenilor. De asemenea, USL mai cere municipalității suspendarea plăților către această firmă până la refacerea facturilor pentru lucrările de deszăpezire, facturi considerate exagerate.
Președintele Organizației Municipale Suceava a PSD, Ovidiu Donțu, a declarat că Rosal nu și-a onorat obligațiile către primărie, arătând că deși contractul stipula clar ca lucrările de deszăpezire să fie executate atât pe trotuare, cât și pe străzile laterale, nu doar pe arterele principale, acest lucru nu s-a întâmplat.
Donțu a mai spus că Rosal încalcă și articolul din contract cu privire la colectarea selectivă a deșeurilor. Liderul social-democrat a menționat că, deși deșeurile sunt colectate selectiv în containere, ele sunt amestecate în final, fiind ridicate de către Rosal cu aceeași mașină.