USL: CC să ia în calcul cvorumul care armonizează datele INS cu datele MAI



USL consideră că CC trebuie să-și fundamenteze decizia privind referendumul pe un cvorum care armonizează datele INS cu datele MAI, apreciind că o hotărâre a CC bazată pe un cvorum excesiv, respectiv pe „România ipotetică”, și nu pe „România reală”, va adânci criza politică.
„Curtea Constituțională trebuie să-și dea decizia cu referire la cvorumul indicat de lege în condițiile în care acest cvorum trebuie să armonizeze datele INS, datele pe care le deține MAI privind persoanele care și-au pierdut temporar dreptul de vot din cauza buletinelor care nu au fost reînnointe, care trebuie pus de acord cu deciziile instanțelor judecătorești privind pierderea capacității de vot pentru diferite categorii, fie care au pierdut dreptul de a vota în urma sentințelor judecătorești, fie persoane care nu au capacitatea acestui exercițiu de voință”, a declarat, marți, vicepredintele PNL Varujan Vosganian.
El a subliniat că, în opinia USL, CC trebuie să dea decizia privind validarea sau invalidarea referendumului abia după ce armonizează toate aceste informații.
„Orice decizie dată în baza unei Românii ipotetice, statistice, care nu e în corcondanță cu România reală, ar putea duce la o concluzie riscantă pentru societatea românească, în care România reală să nu se simtă reprezentată prin datele care întemeiază această decizie”, a subliniat Vosganian.
Potrivit lui Vosganian, USL apreciază că decizia CC și procedurile pe care le va urma Parlamentul pentru aplicarea acestei decizii trebuie să ducă pe de o parte la o soluție juridică privind referendumul, dar, pe de altă parte, trebuie să ofere auspicii favorabile pentru încheierea crizei politice.
„Orice soluție care nu pune de acord România statistică și România reală și care se bazează pe un cvorum excesiv nu ar face decât să adâncească apoi criza politică, să ducă la stare de ilegitimitate cronică pentru unele instituții ale statului, în primul rând pentru instituția prezidențială și să tensioneze opinia publică”, a spus Vosganian.
El a spus că aceste argumente vor constitui baza unor documente pe care USL le va transmite CC, în concordanță cu modul în care Curtea își va stabili propriile proceduri, documentele urmând a fi înaintate la momentul oportun ca să nu fie decăzute din termen.