Ușa cortului de 18

Nu sunt deloc convins că în week-end-ul tocmai încheiat s-a jucat titlul și că nu se mai poate întâmpla nimic care s-o oprească pe Steaua din drumul spre turul II preliminar (că aici suntem anul ăsta, așa că ar trebui să le mulțumim zi și noapte Stelei și Rapidului pentru faptul că la anul vom scăpa de umilința preliminariilor) al Ligii Campionilor. Dimpotrivă: așa cum până acum, în acest retur bezmetic, exceptând tocmai această ultimă etapă, am avut parte de rezultate-șoc, de surprize aproape neverosimile, ce-ați zice de un Vaslui – Steaua terminat la egalitate, în chiar ultima etapă? Pe ce mă bazez? Păi, în primul rând pe nevoia (care până atunci s-ar putea acutiza rău) de puncte a gazdelor cărora s-ar putea să le frigă inima după un punct cel puțin la fel de tare ca Stelei după toate trei. Iar un punct, mai ales când joci acasă (și pe un teren pe care poți face o grămadă de chestii, mai puțin să construiești acțiuni bazate pe tehnică și viteză, întrucât obiectul este imposibil de controlat) este mai ușor de obținut decât o victorie în deplasare, indiferent despre ce echipe ar fi vorba. Așa că să ne bucurăm de aceste minunate meciuri ale Naționalei în SUA și să așteptăm, după revenirea ei, cu cuvenita emoție finalizarea întregii tărășenii în care protagoniștii au început să se certe ca la ușa cortului și să se amenințe cu toate alea, de la plângeri la Ligă și FRF până la procese penale și câte și mai câte. Încât ai putea crede că în miezul adunării tuturor îngerilor și-a băgat coada un drac pe care îngerașii trebuie să-l ejecteze urgent pentru a-și regăsi puritatea. În termeni tereștri, ar fi vorba de o țigăneală ordinară, surclasând nivelul mahalalei și trimițând toată panarama direct la ușa cortului. Starea de grație din timpul campaniei europene a celor două eroine, Steaua și Rapid (pe care, atunci, se întreceau în a le lăuda și încuraja toate celelalte) s-a cam dus, beep, de suflet, lăsând locul acuzațiilor absolut imbecile: când joacă, de ce joacă („numai cu noi, că în fața ălorlalți s-au dat la o parte”) iar când nu joacă, de ce nu joacă („doar în meciul cu ăia, că împotriva noastră se spărgeau în figuri”). Cu țigăneală sau fără, oricum acest campionat urmează cursul țării: era cât pe ce să ne integrăm. Așa că, dacă ditamai țara mai așteaptă măcar juma’ de an, nu ne rămâne decât să mai așteptăm și noi preț de un campionat. Poate la anu’ o fi mai bine. Adică o să avem un cort mai mare, în care să încapă 18 în loc de 16.