Urzica și proprietățile ei curative

Urzica sau Urtica dioica, după denumirea științifică, face parte din familia Urticaceae. Este o plantă perenă, ierboasă, cu remarcabile acțiuni terapeutice.
Produsul conține substanțe de natură glucidică, amine, steroli, cetone, ulei volatil, substanțe grase, acizi (formic, acetic, pantotenic, folic), sitosteroli, vitamine (A,C,B2 și K), clorofila ( 0,3 – 0,8% ), săruri de Ca, Mg, Fe, Si etc.
Senzația de usturime care apare la contactul cu planta matură este dată de o substanță alcătuită din acid formic, o enzimă și o toxalbumină.
Acțiune terapeutică
Urzica are proprietăți diuretice, hemostatice, trofice, emoliente și expectorante.
Activează circulația sângelui și elimină acidul uric. Are rol astringent, antiseptic, antidiaretic, hipoglicemiant, depurativ și galactogog.
Indicații
Intern, se recomandă în tratamentul bronșitelor și avitaminozelor, în bolile de rinichi, în combaterea reumatismului și gutei, în tratamentul menstruațiilor abundente și neregulate, în tratamentul diabetului, etc.
Extern, se recomandă în tratamentul hemoroizilor hemoragici, a rănilor greu vindecabile, a ulcerului varicos și în supurații, în sciatică, afecțiunile artritice și reumatice.
În cazul sciaticii, arteritei, nevritei se freacă foarte ușor locurile dureroase cu o urzică proaspătă. În Rusia se practică acest tip de terapie, prin lovire ușoară cu mănunchiuri de urzici, combinate cu băi.
MODURI DE FOLOSIRE
Infuzie: Se prepară adăugând o linguriță (cu vârf) de frunze mărunțite la 1/4 litri de apă clocotită. Se acoperă și se ține așa 10 minute. Se recomandă trei căni zilnic, intern sau comprese, pentru uz extern.
Tinctura de urzică: Rădăcinile, scoase din pământ primăvara sau toamna se spală și se toacă mărunt . Se umple cu ele o sticlă până la gât. Se toarnă deasupra rachiu de secară de 38-40% și se lasă să stea 14 zile la loc călduros.