Cu toate că urzica este o plantă cunoscută, pe care o folosim deseori în alimentație, de cele mai multe ori nu ne gîndim la proprietățile ei vindecătoare, la faptul ca ne-ar putea întări sănătatea.
Acum o vom cunoaște ca pe o plantă noua, ca pe un prețios ajutor al nostru, apreciind-o de fapt la adevărata ei valoare.
Denumirea ei în limba engleză, nettle, se spune că provine din cuvîntul olandez netel, care înseamnă ac, cea ce nu este departe de adevăr, căci la atingere înțeapă usturător. Cu toate acestea, urzicile preparate ca infuzie, sau mîncare, nu mai înțeapă și au un gust plăcut.
Urzicile sînt răspîndite pe tot globul cu excepția regiunii arctice și a centrului și sudului Africii.
Pot fi întîlnite pe lîngă garduri, pe lîngă case, pe malul apelor și în general sînt răspîndite de la cîmpie pînă la zona alpină.
Ele se culeg numai din zone nepoluate, din zone în care pamîntul nu conține substanțe dăunătoare. Astfel urzicile culese de la marginea drumului sau de lîngă case pot conține plumb care este toxic pentru organism.
Atenție deci de unde le cumpărați căci trebuie să știți de unde sînt culese.
Urzicile conțin un număr mare de aminoacizi, vitamine (A, B2, C, K), clorofilă, săruri minerale (calciu, magneziu, fier, siliciu, etc), substanțe proteice, acid pantoteic, acid folic, amine, cetone, etc.
Datorită acestui bogat conținut ele sînt folosite ca aliment precum și ca plante medicinale în cure pentru regenerarea organismului și pentru detoxifierea lui.
CUM ACTIONEAZĂ URZICA ASUPRA ORGANISMULUI?
– Vitaminizează și remineralizează organismul.
– Elimină starea de anemie.
– Echilibrează sistemul de apărare al organismului.
– Curăță sîngele avînd efect detoxifiant.
– Acționează bactericid limitînd sau înlăturînd multiplicarea bacteriilor.
– Are efect benefic în bronșite și astm. Fluidifică secrețiile bronșice și favorizează eliminarea lor prin expectorație. Combate tusea.
– Stimulează metabolismul.
– Stimulează secreția bilei, secreția pancreatică, gastrică și intestinală, stimulează peristaltismul intestinal și digestia.
– Combate diareea, dizenteria și stările inflamatorii ale mucoasei tubului digestiv.
– Acționează împotriva viermilor intestinali.
– Activează procesele fiziologice de formare a eritrocitelor, leucocitelor și trombocitelor.
– Fluidifică sîngele.
– Scade glucoza în sînge.
– Are acțiune hemostatică oprind sîngerarea.
– Mărește cantitatea de urină eliminată, contribuind la eliminarea substanțelor toxice din sînge și în general din organism.
– Favorizează eliminarea masivă a acidului uric pe cale renală.
– Stimulează secreția glandelor mamare la femeile lăuze.
– Activează regenerarea țesuturilor și epitelizarea, cicatrizînd rănile.
– Influențează favorabil reumatismul și guta.
– Provoacă scăderea temperaturii corpului în diferite stări febrile.
– Este tonic capilar și combate mătreața.
Iată că aceste multiple proprietăți nu pot decît să demonstreze că urzica ne poate întării efectiv organismul, purificînd sîngele și regenerînd celulele.
http://azsforum.org
