Dispozitivele ExpressPod, așa-numiții „ursuleți”, destinate evaluării gradului de satisfacție a pacienților Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava față de serviciile medicale și de îngrijire primite, au fost instalate din data de 1 aprilie a.c., în cele 24 de secții ale spitalului. Managerul Vasile Rîmbu a declarat, joi, în conferință de presă, că în 3 zile de monitorizare pentru întrebarea „Ați recompensat un cadru medical prin diferite mijloace pentru a beneficia de mai multă atenție”, din 587 de răspunsuri înregistrate, 79% au fost că nu. Zece la sută dintre răspunsuri au fost că au oferit „atenții” medicilor, 5% – asistenților medicali, 3% – infirmieri, îngrijitori, brancardieri și 3% la alte categorii de personal. Managerul Vasile Rîmbu a subliniat că secțiile în care s-au înregistrat răspunsuri pozitive la mită sunt în analiză administrativă și vor fi avertizate. Dacă situația persistă se vor lua măsurile prevăzute de lege. Totodată, el a precizat că sunt și secții în care nu există nici măcar o singură sesizare în acest sens. „Ursuleții” sunt amplasați în fiecare secție, la loc vizibil, în zona de acțiune a camerelor de luat vederi. Sunt ușor de folosit și, utilizați cu onestitate de pacienți, permit colectarea în timp real a informațiilor despre satisfacția pacienților. În cazul în care mai mult de 30% dintre răspunsuri sunt negative, sistemul emite automat alertă printr-un e-mail de avertizare transmis la Sistemul de Management al Calității Serviciilor Medicale și la directorul de îngrijiri. De asemenea, în fiecare dimineață emite rapoarte pe subiectele asupra cărora au fost chestionați pacienții – curățenie, atitudinea medicilor/ asistenților/ infirmierilor, calitatea mâncării, calitatea serviciilor medicale, calitatea îngrijirilor, mită, dacă intenționează să mai apeleze la serviciile spitalului etc. Întrebările sunt afișate și se schimbă periodic.Vasile Rîmbu a mai spus că vor mai fi aduși încă doi „ursuleți”, pentru Unitatea de Primiri Urgențe și pentru Ambulatoriu.Chiria anuală plătită de spital pentru aceste echipamente este de 4.000 lei/„ursuleț”.




