Ursoaica cu doi pui care de câteva zile îi terorizează pe locuitorii municipiului Câmpulung Moldovenesc a omorât cinci capre. Totul s-a întâmplat în noaptea de miercuri spre joi, ursoaica intrând în curtea unui localnic, unde a omorât cele cinci animale. Fotografiile cu animalele moarte au fost postate în cursul zilei de ieri pe o rețea de socializare de un câmpulungean. Acesta a spus că populația din Câmpulung Moldovenesc așteaptă o soluție pentru rezolvarea acestei problemei, adăugând că până atunci speră că nu vor fi și victime umane. Reamintim că începând de pe 21 iunie, ursoaica a fost văzută aproape în fiecare seară în Câmpulung Moldovenesc, atât printre blocuri, cât și prin curțile, grădinile sau livezile localnicilor.
Legat de această problemă, prefectul județului Suceava, Mirela Adomnicăi, a susținut ieri o conferință de presă în care a anunțat că autoritățile și instituțiile care au competență în rezolvarea acestei probleme au finalizat dosarul cu documentația prin care se solicită Direcției pentru Biodiversitate din cadrul Ministerului Mediului rezolvarea de urgență a problemei. Adomnicăi a precizat că prin documentația depusă s-a solicitat fie relocarea ursoaicei cu tot cu pui, fie recoltarea acesteia. Ea a arătat că începând de pe 21 iunie și până pe 4 iulie au fost șapte intervenții ale echipajelor mixte de polițiști și jandarmi pentru gonirea ursoaicei din zona de intravilan a municipiului Câmpulung Moldovenesc. Prefectul a arătat că polițiștii și jandarmii intervin cu semnale acustice și luminoase pentru sperierea animalului. „Au fost de asemenea și două atenționări prin Ro Alert. Am atenționat populația că este prezentă ursoaica în oraș, să nu iasă din casă pentru a se expune pericolului. Asta în condițiile în care au fost situații în care efectiv locuitori ai municipiului s-au expus pericolului pentru că doreau să-și facă selfie cu ursoaica, nerealizând pericolul la care se expun”, a arătat Mirela Adomnicăi.
Mirela Adomnicăi atrage atenția că și în continuare există pericolul apariției unor urși în zonele de intravilan ale localităților
Pe de altă parte, ea a arătat că, în condițiile în care ursul este o specie protejată, pentru o intervenție în ceea ce privește recoltarea sau relocarea ursoaicei de la Câmpulung Moldovenesc trebuie să fie parcurse anumite etape. Adomnicăi a spus că o astfel de intervenție se poate face doar cu aprobarea Direcției pentru Biodiversitate din cadrul Ministerului Mediului. „Solicitarea pentru unul dintre cele două moduri de a interveni, relocarea sau recoltarea, trebuie demarată la inițiativa gestionarului fondului cinegetic, care aici este AJVPS. De asemenea, intervenția respectivă trebuie făcută în baza unui contract de prestări servicii care a fost încheiat joi între Primăria Câmpulung Moldovenesc și gestionarul fondului”, a mai declarat Mirela Adomnicăi. Ea a adăugat că în momentul de față dosarul pentru rezolvarea acestei probleme este complet, la Agenția de Protecția Mediului, în sensul că există procesul-verbal de evaluare a tuturor pagubelor produse de ursoaică în Câmpulung Moldovenesc, întocmit de către Garda Forestieră și care a fost transmis și la Ministerul Mediului, există solicitarea de la AJVPS și există întocmit punctul de vedere comun al APM și al Gărzii de Mediu cu privire la acest caz. Prefectul a declarat că dosarul complet a fost transmis ieri la Ministerul Mediului, cu solicitarea de relocare sau recoltare a ursoaicei.
Mirela Adomnicăi a mai spus că pagubele produse de ursoaică în Câmpulung Moldovenesc au fost evaluate la suma de 3.600 de lei, fiind distruși mai mulți stupi. Ea a spus că pentru cele cinci capre omorâte în noaptea de miercuri urmează să fie stabilită valoarea pagubei. Prefectul a mai precizat că, potrivit informațiilor transmise de Garda Forestieră, anul acesta în județ au fost înregistrate 24 de atacuri ale animalelor în gospodării, 22 fiind atacuri ale urșilor, unul al unui lup și un atac al unui râs.
Mirela Adomnicăi a spus că în județ sunt 590 de urși, asta în condițiile în care specialiștii spun că limita normală este de 300. În condițiile acestui număr mare de urși, Mirela Adomnicăi a atras atenția că există pericolul ca și în continuare să apară urși în zonele de intravilan ale unor localități.
Pagube
Ursoaica cu pui care îi terorizează pe câmpulungeni a omorât cinci capre






