Seceta prelungită dar și intervenția omului, care a cules chiar și puținele ciuperci și fructe de pădure din codrii Sucevei, au acum efecte dezastruoase asupra locuitorilor unor sate de munte, care se văd invadați în propriile gospodării de urși și mistreți.
Mânate de foame, animalele sălbatice par să fi uitat de frică, năvălesc în gospodării, ignorând gardurile cu sârmă ghimpată, lătratul câinilor și strigătele oamenilor.
În această situație se află și numeroși locuitori ai comunei Vama, care după ce au fost „călcați” de urs, acum își văd distruse curțile, gardurile și grădinile de turme de mistreți disperați să găsească hrana de care au nevoie pentru a supraviețui.
“Au venit în curte chiar până la câțiva metri de zidul casei. Au rupt gardul întărit cu sârmă ghimpată și au făcut arătură în jurul casei. Nu i-a oprit nimic, nici câinii nu i-au mai pus pe fugă. Situația e scăpată de sub control”, spune Gheorghe Negură, căruia, anul acesta, ursul i-a ucis un taur de 750 de kg.
Acesta e conștient că animalele sălbatice au ajuns până în sat pentru că nu mai au ce mânca în pădure, dar, pe bună dreptate, se întreabă de ce gestionarii fondurilor de vânătoare, în cazul de față Fondul Cinegetic 25 Dragoșa, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” Iași, AVPSLR ”Hunters” Iași și AJVPS Suceava, care dețin suprafețele din perimetrul Doabra – Fundoi.
Șansele ca cei care au de suferit de pe urma atacurilor animalelor sălbatice să fie despăgubiți sunt foarte mici, pentru că legea prevede ca și proprietarii să respecte anumite condiții și să își asigure paza bunurilor prin mijloace fizice sau chimice, cu aparate speciale de alungare a animalelor sau cu substanțe care le țin la distanță prin mirosul lor.