Burla

Urșii și jienii au dansat în ajunul Anului Nou

Festivalul datinilor și obiceiurilor de Anul Nou, la Burla

Festivalul datinilor și obiceiurilor de Anul Nou a adunat, marți 31 decembrie 2013, la orele după-amiezii, în fața sediului Primăriei comunei Burla, aproape o sută de tineri dansatori, mascați, și Ansamblul folcloric de la Școala Gimnazială din localitate.
Potrivit celor afirmate de către directorul Casei Municipale de Cultură Rădăuți, jienii, urșii, caprele, cât și celelalte personaje din scenetele jucate de tinerii din comunele Burla și Volovăț, cât și evoluția grupurilor folclorice au stârnit interesul celor circa trei sute de localnici prezenți la manifestare.
„Pentru al doilea an consecutiv am organizat acest festival de datini și obiceiuri la Burla și sunt bucuros că am reușit să readuc această tradiție în comuna noastră. În același timp sunt fericit pentru că la manifestare au participat localnici, dar și mulți fii ai localității care sunt stabiliți prin mai multe țări din Europa și care au venit acasă să petreacă sărbătorile de iarnă”, a declarat primarul comunei Burla, Viorel Pintiliuc.
La finalul manifestării organizate de Primăria comunei Burla au fost lansate și artificii.

Recomandări

Vatra Dornei va găzdui luni, 29 decembrie, cel mai frumos festival de datini și obiceiuri de iarnă din Bucovina

Primăria Liteni a pregătit trei evenimente culturale cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Crăciun și Anul Nou

Primarul din Liteni, Tomiță Onisii, îi invită pe cetățenii orașului să participe la evenimentele organizate de Crăciun și Anul nou

Schimb de experiență transfrontalier și dezbatere privind provocări și soluții în educația timpurie, la IȘJ și Creșa Nr. 1 Suceava

Primăria Fălticeni anunță un calendar amplu de manifestări culturale, sportive și comemorative pentru luna decembrie 2025