Sala „Pictor Aurel Băeșu”, din cadrul Muzeului de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni, a găzduit duminică, 8 ianuarie, începând cu ora 16:00, lansarea volumului de versuri „Urmele păsării-cuvânt”, care poartă semnătura poetului Alexa Pașcu.
Cea de-a șasea carte a poetului fălticenean vine ca o continuare a ideilor poetice din volumul precedent („Dorul de cânt, de lumină cuvânt”), a apărut la editura ieșeană „Studis” și cuprinde 101 poeme dispuse în trei secțiuni: „Sufletul înveselit de timp”, „Cântând iubirea” și „Căutând lumina”.
Cartea a fost prezentată de criticul literar Isabel Vintilă și de poetul Alexandru Ovidiu Vintilă, iar despre activitatea literară a poetului Alexa Pașcu a vorbit profesoara Mioara Gafencu.
Evoluție atât la nivelul formei cât și din punct de vederea ideatic
Prin această carte Alexa Pașcu deschide un nou capitol al scrierilor sale, reevaluându-se pe sine și reconfigurându-și viziunea despre lume și literatură. Isabel Vintilă a spus: “Putem afirma că în volumul de față se simte o evoluție a poeziei domnului Alexa Pașcu, atât la nivelul formei cât și din punct de vederea ideatic. Coordonatele poeziei sale se structurează pe aceleași teme, obsedante, timpul, iubirea și divinitatea. Poetul este de această dată un pelerin care poate să se uite în urmă cu seninătate, căci sufletul îi este împăcat”.
Volumul ne dezvăluie un alt Alexa Pașcu, aflat în căutarea misterelor, pe nebănuite și nesfârșite cărări. În acest nou volum de poezie, Alexa Pașcu abordează o lirică a zborului, a plutirii, a înălțării. Este vorba de o înălțare spirituală prin intermediul păsării-cuvânt. Cuvântul, pentru Alexa Pașcu, devine mijlocitor între cer și pământ. Cuvântul face posibilă celebrarea zborului și astfel împlinirea unui vis tainic, “din vremea când/ îmi luam zborul/ de pe al copilăriei câmp”, cum o spune chiar poetul în textul inaugural al volumului.
„Este o lege sacră ce mă leagă de a ști mai mult decât știu”
Așa cum a precizat scriitorul Ovidiu Vintilă, „aflat în căutarea misterelor, Alexa Pașcu, prin poezia sa, ne trimite cu gândul când la Eminescu, când la Nichita Stănescu, dezvăluindu-ne, la fel ca aceștia, sensul iubirii dar și ceea ce înseamnă măreția naturii, frumusețea inegalabilă a izvoarelor tremurătoare, a spărturii din nori, a soarelui ce pare un chip arămiu, și toate acestea în spațiul deschis al iubirii alături de semenii săi, pentru care, în definitiv, scrie”.
Alexa Pașcu a precizat: “Cele trei secțiuni ale cărții lansate astăzi, «Sufletul înveselit de timp», «Cântând iubirea» și «Căutând lumina», sunt dedicate copiilor, soției și părinților mei, care au trecut în lumea de dincolo. Toate au o semnificație: viața omului, cu bune și rele, și au în comun iubirea. Iubirea muncii, iubirea de cei dragi, iubirea de semeni, iubirea adevărului și dreptății, iubirea dăruirii, iubirea de neam și țară, iubirea desăvârșirii ca om cu încredere în Dumnezeu. Este o lege sacră ce mă leagă de a ști mai mult decât știu. De aceea vreau/ și alții să-nțeleagă/ de ce eu sunt din ce în ce mai viu”, a spus.
Tot Alexa Pașcu a menționat că volumul de versuri lansat la Fălticeni este o dedicație pentru aniversarea a 162 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu.




