Fotbal – Campionatul Județean

Urmează ultima etapă în două serii



Cu o etapă înaintea încheierii turului, în nici una din cele trei serii al Campionatului Onoare nu se poate spune că există o favorită sigură de promovare. În Seria I regrupare de „forțe” în partea superioară a clasamentului, mai ales după revenirea la sentimente mai bune a echipelor din Arbore și Putna. Viitorul Arbore are șase etape de cînd n-a mai cunoscut înfrîngerea, semne bune pentru un final de campionat spectaculos, mai ales de cînd lîngă echipă se află sponsori serioși, Vasile Creangă și frații Prichici. Bradul Putna, revenire printre echipele bune ale Seriei I, Vasile Coroamă și cei 6 jucători veniți de la Flacăra Vicov ridicînd valoarea sportivă a echipei. Rămînem la părerea că Progresul Frătăuții Noi, datorită constanței în evoluții, rămîne echipa cea mai bună din serie, rămîne de văzut răspunsul celor de la Avîntul Volovăț care joacă duminică, în ultima etapă a turului pe teren propriu cu Bradul Putna. În Seria a II-a lider după 10 etape este Releul Mihoveni care a învins categoric, cu 4-0, principala contracandidată la promovare, Unirea Boroaia, prin reușitele lui Valentin Ioniță în minutele 35, 85 și 90, cel de-al patrulea gol fiind marcat de David în min. 39. În Seria a III-a Bistrița Broșteni încheie turul pe locul I, dar de remarcat revenirea spectaculoasă a formației Voința Stroiești, care a ajuns surprinzător pe locul III. Iată care au fost rezultatele complete ale etapei a X-a în toate cele trei serii.
Seria I:
Progresul Frătăuții Vechi – Voința Iaslovăț 3-0
Bucovina Frătăuții Noi – Progresul Milișăuți 8-1
Polul Nord Falcău – Eusadi Negostina 3-3
Bradul Putna – Locomotiva Dornești 3-1
Viitorul Arbore – Unirea Horodnic 7-1
Seria a II-a:
Victoria Dolhești – Avîntul Pătrăuți 4-3
Releul Mihoveni – Unirea Boroaia 4-0
Locomotiva Zvoriștea – Moldova Drăgușeni 1-0
Progresul Salcea – Pleșul Bogdănești 5-1
Recolta Fîntînele – Viitorul Adîncata 2-5.
Seria a III-a:
Suhardul Ciocănești – Bistrița Aurie Cîrlibaba 1-0.
Clasamentele (neomologate) în toate cele trei serii arată astfel:
Seria I:
1. AV. VOLOVĂȚ 9 7 0 2 33-12 21
2. PR. FRĂRĂUȚII V. 9 7 0 2 19-6 21
*3. VIIT. ARBORE 9 6 0 3 28-14 18
4. LOC. DORNEȘTI 9 5 1 3 15-12 16
5. PR. MILIȘĂUȚI 9 5 0 4 19-19 15
6. BR. PUTNA 9 5 0 4 15-26 15
*7. BUC. FRĂTĂUȚII N. 9 4 1 4 37-20 13
8. POL. N. FALCĂU 9 3 2 4 21-23 11
9. UN. HORODNIC 9 2 1 6 16-30 7
***10. EUS. NEGOSTINA 10 2 1 7 16-40 7
11. VOINȚA IASLOVĂȚ 9 1 0 8 8-25 3
12. BUC. COSTISA RETRASA
Seria aII-a:
1. REL. MIHOVENI 10 8 1 1 29-7 25
2. UN. BOROAIA 9 7 1 1 29-11 22
3. LOC. ZVORIȘTEA 9 7 0 2 29-13 21
4. MOLD. DRĂGUȘENI 9 5 3 1 25-12 18
5. CONST. DĂRMĂNEȘTI 9 5 0 4 36-27 15
6. AV. PĂTRĂUȚI 9 3 0 6 18-24 9
7. VICT. DOLHEȘTI 9 3 0 6 20-31 9
*8. REC. FÎNTÎNELE 9 2 2 5 14-36 8
**9. PROG. SALCEA 9 2 0 7 15-20 4
10. VIIT. ADÎNCATA 9 2 0 7 16-27 6
11. PLEȘUL BOGDĂNEȘTI 9 1 0 8 10-33 3
12. SPICUL MOARA RETRASA
Seria a III-a:
*1. BISTR. BROȘTENI 9 7 1 1 35-11 22
2. BISTR. AUR CÎRLIBABA 9 6 0 3 24-16 18
3. VOINȚA STROIEȘTI 9 5 0 4 26-16 15
4. SUH. CIOCĂNEȘTI 9 5 0 4 20-21 15
5. BR. VAMA 9 5 0 4 25-29 15
**6. VICT. SOLCA 9 4 1 4 19-16 13
7. FAGGA PÎRTEȘTI 9 4 0 5 26-31 12
8. FOREST. FRUMOSU 9 3 1 5 18-28 10
**9. AV. VAL. MOLDOVEI 9 3 0 6 21-22 9
***10. VOINȚA LIT. MOARA 9 1 1 7 10-34 4
Observații: * neprezentare, substituție, lipsă asistență medicală, lipsă junior în teren, folosit juc. cu 4 c. galbene, întîrziere, echipă retrasă de pe teren.