Urme în eternitate. Mitropolitul Teoctist al Moldovei și Sucevei (1977-1986)

Urme în eternitate. Mitropolitul Teoctist al Moldovei și Sucevei. Un volum apărut la Editura Doxologia, în 2010, coordonat de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, la acea dată Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
O carte ca o scrisoare-mărturisire, de citit, și de recitit, și de răscitit, și de-nsoțit cu o rugăciune, mai cu seamă azi, la 109 ani de la nașterea vrednicului de pomenire Teoctist, cel de-al cincilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1986-2007), Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei în perioada 1977-1986.
Volumul cuprinde deopotrivă „referiri la activitatea pastoral-misionară, culturală, filantropică, economică, de restaurare a bisericilor și mănăstirilor de patrimoniu a mitropolitului Teoctist, precum și relația sa cu intelectualitatea ieșeană”, în perioada arhipăstoririi în capitala Moldovei, și emoționante și profunde evocări ale personalității sale.
Dintru început, un capitol de arhierești evocări, semnate de șase dintre ierarhii de atunci ai Sfântului Sinod, în duhul îndemnului paulin: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” (Evrei, 13,7). Regăsim aici Cuvântul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, evocarea Întru sfântă aducere-aminte a Înaltpreasfințitului Teofan, împărtășirea Înaltpreasfințitului Pimen despre Părintele Mitropolit Teoctist, un om al Bisericii prin excelență și Fresca unei vieți pe care ne-o descoperă și nouă coordonatorul volumului omagial, Părintele Arhiepiscop Calinic.
Cartea continuă cu un capitol ce-aduce înainte „activitatea rodnică în vreme de restriște” a ierarhului, în pagini ce poartă semnătura unor oameni de cultură care l-au cunoscut. Și-ar fi îndeajuns și doar referirile pe care Acad. Alexandru Zub, de pildă, le face asupra activității Patriarhului Teoctist în Academia Română, al cărei membru de onoare a fost ales pe 17 decembrie 1999, pentru conturarea profilului cultural al Întâistătătorului căruia-i sunt închinate prețuirea, recunoștința și gândurile.
Capitolul numit Evocări e unul în care portretului „slujitorului altarului și al culturii străbunilor săi” i se adaugă alte și alte noi irizări: „pâinea lui Dumnezeu”, „omul gata să întoarcă și celălalt obraz”, „pildă de slujire”, „ierarhul răbdării, al rugăciunii și al iubirii”, „emblemă luminată și împlinită de har”, „un veghetor și dincolo de moarte”, „imagine exemplară de apostol”, „catarg pe corabia Bisericii”, „ziditor de suflete, prin cuvânt și faptă”. Înfățișări ale unui suflet atins de înaltul cel mai de sus, filtrate prin alte și alte suflete. 37 de astfel de mărturisiri, semnate de preoți, profesori, medici, scriitori, mărturisitori, la rându-le, de credință dreaptă și netrecătoare valori.
Și, desigur, o iradiantă evocare a „chipului patriarhal, irupt parcă din frescele de demult”, la care ne face părtași Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, ce poate fi deopotrivă smerită îngenunchere de gând înălțător și rugăciune. Descoperim, maiestuos tăinuit între demnități, înfăptuiri și rostiri de alese și înalte-nvățături și cuvinte, chipul omului ce făcea din fiecare întâlnire cu ceilalți o sărbătoare, care părea a fi în slujire „contemporan cu veșnicia”.
Pagini despre un Ales „a cărui viață s-a desfășurat în ritmul și cadența Fericirilor, fiind un călugăr de vocație, un neobosit slujitor, un împlinitor al învățăturilor lui Dumnezeu și un propovăduitor statornic al valorilor creștine (…)un apostol al neamului, care a adăugat un plus de sfințenie acestui pământ exonerat cu lacrimile rugăciunilor vrednicilor săi înaintași și care, cu un talent inegalabil de a spune în puține cuvinte adevăruri profunde, a vorbit fără rezerve, în orice conjuctură politică, în țară și străinătate, despre cultura și spiritualitatea Bisericii și neamului său, cu care s-a identificat”.
Ne-mpărtășește Părintele nostru Arhiepiscop și crezul că „a știut să ridice deopotrivă biserici de zid și de suflet; arhitectura ctitoriilor vrednicului patriarh respiră, de altfel, arhitectura sufletului său”, iar „smerenia, bunătatea și omenia, toate la un loc, au conturat noblețea sufletului său, pecetea personalității sale, expresia trăirii sale în Hristos și cu Hristos.”
Citim în „Fresca unei vieți”: „Era un om înțelept și fascinant. (…) Învățătura Preafericirii Sale a fost profundă și, în același timp, apropiată sufletului credincioșilor.”; „prin slujirea și lucrarea sa, prin împlinirea desăvârșită a chemării de care s-a învrednicit, Preafericirea Sa, om al dragostei, al păcii, al rugăciunii și smereniei, al dreptei socoteli, al trezviei și al păstrării sfintelor rânduieli, s-a înscris aici, pe pământ, în dipticele Bisericii neamului, iar acolo Sus, în soborul Sfinților Ierarhi, alături de care va participa la Liturghia iubirii în marea Catedrală a lui Dumnezeu”.
Și, ca să ne încredințăm și mai mult, și câteva învățături culese din unele dintre cele 18 volume ale lucrării Pe treptele slujirii creștine, ce poartă prin lume semnătura și înțelepciunea Părintelui Patriarh Teoctist:
A crede în Hristos înseamnă astăzi a te simți responsabil în toate, pentru toate și pentru toți, înseamnă a fi gata de a „mărturisi”, în orice împrejurări, „pentru adevăr”, arătând lumii prin această că ai înțeles cu adevărat de ce S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu pentru noi: anume, pentru a face cu putință ca firea noastră umană, cea căzută și pătimașă, să iasă de sub puterea păcatului și a morții, primind ca dar al iubirii dumnezeiești preschimbarea ei, prin harul divin cel necreat, și învrednicirea ei de Împărăția Cerurilor.
Ortodoxia nu înstrăinează oamenii între ei, ci îi adună pe făgașul învățăturii Mântuitorului Hristos, a Sfinților Apostoli și Părinti.
În Sfânta Liturghie ne dăruim lui Dumnezeu pe noi înșine, viața noastră și întreaga lume, răspunzând astfel dorinței de comuniune, de împărtășire a lui Hristos cu noi.
Numai în măsura în care iubim și simțim lipsa celuilalt, ne este dor de el. Cine nu-l dorește pe celălalt este lipsit de iubirea izvorâtă din Dumnezeu și se înstrăinează.
Conștientizarea valorii reale a persoanei umane presupune și convingerea că drepturile fundamentale ale omului îsi au sursa supremă tot în învățătura Mântuitorului Iisus Hristos.
Urme în eternitate. Mitropolitul Teoctist al Moldovei și Sucevei. O carte ca o scrisoare-mărturisire, de citit, și de recitit, și de răscitit, și de-nsoțit cu o rugăciune. Și nu-mi pot împiedica gândul că există profunzimi și înălțimi ale sufletului și lumini ale înfăptuirilor pământești pe care le recunosc în ceilalți doar cei care ei înșiși le trăiesc.
Daniela CEREDEEV