Următorul album lansat de Beyonce se va intitula „4”



Beyonce a anunțat că cel de-al patrulea album de studio al său se va intitula „4”, iar acest titlu i-a fost sugerat de către fani.
„Oriunde mă uitam, vedeam că ei îi spun «4»”, a declarat cântăreața americană într-un interviu acordat revistei Billboard.
„Aveam un cu totul alt concept și un cu totul alt titlu, dar constatam de fiecare dată că fanii iubeau titlul «4» și apoi mi-am spus că ar fi un lucru cu adevărat drăguț să îi las să aleagă ei titlul noului meu album”, a adăugat Beyonce.
Numărul patru are și numeroase semnificații de ordin personal pentru Beyonce.
„Cu toții avem numere speciale în viețile noastre, iar 4 este numărul meu. Este data la care m-am născut. Ziua de naștere a mamei mele și cele ale multora dintre prietenii mei sunt tot pe data de 4. Iar eu m-am căsătorit pe 4 aprilie”, a explicat cântăreața americană.
Beyonce a declarat că cele mai multe dintre piesele incluse pe noul ei album au fost inspirate de muzica lui Fela Kuti, considerat un pionier al stilului afrobeat.
„Am înregistrat peste 60 de cântece: tot ce îmi doream să încerc, am încercat. Am fost inspirată de Fela Kuti. Am înregistrat cu grupul din «Fela!» (musicalul de pe Broadway inspirat din viața acestui muzician, n.r.) timp de câteva zile. Ceea ce am învățat de la Fela este libertatea artistică”, a adăugat artista americană.
Noul album – „4” – va fi lansat pe piață în luna iunie. Precedentul material de studio înregistrat de Beyonce s-a intitulat „I Am… Sasha Fierce” și a fost lansat în 2008.
Beyonce Knowles, în vârstă de 29 de ani, a devenit celebră la sfârșitul anilor ’90 în calitate de membră a Destiny’s Child, unul dintre grupurile feminine cu cele mai mari vânzări de discuri din lume. În 2003, în timpul unei pauze din cariera trupei Destiny’s Child, Beyonce a lansat primul ei album solo, intitulat „Dangerously in Love”, care conține două dintre hiturile artistei, „Crazy in Love” și „Baby Boy”. Discul a devenit un album de succes al anului și a fost recompensat cu cinci premii Grammy. După desființarea trupei Destiny’s Child, în 2005, Beyonce a lansat un al doilea album solo, intitulat „B’Day”, în anul 2006. Albumul a debutat pe prima poziție în topul Billboard și a inclus piese de mare succes precum „Déjà Vu”, „Irreplaceable” și „Beautiful Liar”. Cel de-al treilea album de studio al cântăreței, „I Am… Sasha Fierce”, lansat în noiembrie 2008, conține hitul „Single Ladies (Put a Ring on It)” și i-a adus artistei alte șase premii Grammy. De altfel, Beyonce este una dintre cântărețele recompensate cu cele mai multe premii Grammy, primind 16 astfel de trofee – trei ca membră a grupului Destiny’s Child și alte 13 în calitate de artistă solo.