După gratii

Urmăritul general „Tomuța” s-a predat, ieri dimineață, polițiștilor



Tomuță, escortat de polițiști, pe holurile Judecătoriei Rădăuți
Tomuță, escortat de polițiști, pe holurile Judecătoriei Rădăuți

Dat în urmărire generală încă din luna mai a anului trecut, Vasile Coroamă, (40 de ani), alias „Tomuța”, din Vicovu de Jos, individul acuzat că, alături de alți trei amici de-ai săi, ar fi sechestrat și mutilat un om de afaceri care-i datora o sumă mare de bani, s-a predat, ieri dimineață.
Însoțit de avocatul său, „Tomuța” s-a prezentat, în jurul orei 8:00, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și a declarat că a luat la cunoștință despre existența unui mandat de arestare preventivă emis pe numele său și că se pune la dispoziția organelor de anchetă pentru clarificarea situației.
Cu aproximativ două ore înainte, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu mascați de la Intervenție Rapidă și judiciariști rădăuțeni au scotocit din nou vila din Vicovu de Jos a lui „Tomuța”, în încercarea de a da de urmele acestuia.
De altfel, în cele aproximativ nouă luni de când a fost dat în urmărire generală, anchetatorii au făcut în jur de 25 de percheziții domiciliare la vila familiei Coroamă din Vicovu de Jos.
Numai săptămâna trecută, oamenii legii au descins de trei ori la domiciliul lui „Tomuța”, însă i-au găsit acasă doar pe copiii și soția acestuia.
„Tomuța”, susține avocatul său, nu știa că e căutat de poliție
În jurul orei 11:30, Vasile Coroamă a fost adus sub escortă la sediul Judecătoriei Rădăuți, unde judecătorii au confirmat mandatul de arestare preventivă, iar „Tomuța” a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava.
Deși nu a vrut să facă nici o declarație, „Tomuța” nu părea deloc îngrijorat, zâmbind și sărutându-și soția, imediat ce a ieșit din sala de judecată.
Avocatul lui „Tomuța”, Laur Ostaficiuc, a fost și el rezervat în declarații, spunându-ne doar că Vasile Coroamă nu s-a sustras de la urmărirea penală, întrucât a luat la cunoștință abia ieri de existența unui mandat de arestare preventivă pe numele său, fiind plecat din localitate.
Avocatul nu a mai spus, însă, și unde anume a fost plecat clientul său, de nu a știut că o armată întreagă de polițiști îl caută să-l bage după gratii, adăugând doar că aceste precizări se vor face în timpul procesului, la următorul termen de judecată.
Prins cu 50 de polițiști
Locotenentul lui „Tomuța”, Radu Popescu (47 de ani), alias „Popescanu”, tot din Vicovu de Jos, cel care, la ordinul lui Coroamă –susțin anchetatorii – l-a mutilat pe afaceristul care le-ar datorat o sumă mare de bani, a figurat și el pe lista urmăriților general până pe data de 26 septembrie 2009, când a fost prins în timp ce era ascuns într-o casă situată în zona cunoscută sub denumirea de „Toloacă”, la ieșirea din Rădăuți spre Frătăuți.
Pentru operațiunea de prindere a lui Popescanu, individ considerat extrem de periculos, au fost folosiți în jur de 50 de polițiști, care au înconjurat casa în care fugarul se ascundea.
I-au tăiat un deget pentru o datorie de 150.000 de euro
Povestea pentru care „Popescanu” și „Tomuța” au ajuns pe lista urmăriților general s-a petrecut în dimineața zilei de 1 mai 2009, atunci când cei doi, împreună cu alți doi amici de-ai lor, Petru Munteanu (45 de ani), din Vicovu de Jos, și Radu Sfichi (38 de ani), din comuna Gălănești, l-au sechestrat în vila lui Coroamă pe un afacerist din Rădăuți, Samoil Beniamin Antemie, pentru o datorie de 150.000 de euro.
După ce l-au amenințat și bătut, cei patru, explică anchetatorii, i-au tăiat afaceristului unul dintre degetele de la mâini, deget pe care l-au dat să-l mănânce unui câine din curtea vilei lui Vasile Coroamă.
După ce afaceristul a ajuns la spital și s-a decis să facă plângere la poliție (n.r.-inițial a declarat că s-a autoaccidentat pe când tăia lemne), două dintre tirurile firmei de transport pe care o deține, parcate pe raza comunei Gălănești, au fost incendiate.
Incendiată a fost și mașina unui alt inculpat în acest dosar, Petru Munteanu, cel care a recunoscut, inițial, acuzațiile anchetatorilor.
Ulterior, Munteanu și-a schimbat declarațiile, motivând în fața instanței că nu e nimic adevărat, că a fost obligat de anchetatori să facă acele afirmații.
În prezent, în spatele gratiilor se află și „Tomuța” și „Popescanu”, ceilalți doi inculpați fiind judecați în stare de libertate.
Vasile Coroamă susține că totul e o înscenare ordinară și că Samoil Beniamin Antemie, cu care a fost în relație de prietenie, și-a tăiat singur o bucată de deget, pentru a scăpa de datoria de 150.000 de euro și a-i arunca după gratii pe cei cărora le datora bani.



Popescanu, la câteva ore după ce a fost prins
Popescanu, la câteva ore după ce a fost prins
Tomuță, escortat de polițiști, pe holurile Judecătoriei Rădăuți
Tomuță, escortat de polițiști, pe holurile Judecătoriei Rădăuți


Recomandări