Un scandal izbucnit la o discotecă din Fălticeni între doi tineri s-a lăsat cu urmăriri pe străzile orașului, victima, care inițial îl lovise cu pumnul în față pe agresor, fiind ajunsă din urmă și înjunghiată în spate.
Duminică dimineață, la ora 3.00, Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată despre faptul că în piața „Nada Florilor” din localitate se află un tânăr înjunghiat.
La fața locului a fost găsit Ștefănel B., în vârstă de 25 de ani, localnic din Fălticeni, care a fost preluat imediat de o ambulanță și dus la spitalul local. De aici, tânărul de 25 de ani a fost transferat la Secția Chirurgie a Spitalului Județean, unde a rămas internat cu o plagă înjunghiată în zona hemitorace drept.
Demarând o anchetă, polițiștii aveau să stabilească în scurt timp împrejurările în care a ajuns tânărul să fie înjunghiat. El petrecuse în noaptea de sâmbătă la discoteca „Cinema” din oraș, iar aici, în jurul orei 2.30, a avut un conflict spontan cu Adrian Gherman, în vârstă de 26 de ani, din satul Herla, comuna Slatina.
Din anchetă rezultă că tânărul înjunghiat i-a dat un pumn în plină figură lui Gherman, după care a plecat din discotecă. Acesta din urmă s-a ridicat în scurt timp și a plecat în urmărirea celui care l-a lovit, ajungându-l în zona „Nada Florilor”. Aici, Gherman l-a înjunghiat cu un briceag, în spate, după care a dispărut de la fața locului, aruncând cuțitul.
Ieri, starea victimei era bună, medicii apreciind că leziunile suferite nu i-au pus viața în pericol. În funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale de care va avea nevoie, se va stabili și încadrarea juridică a faptei, cel mai probabil cercetările urmând a viza comiterea infracțiunii de vătămare corporală.