– Căutat de mai bine de șase ani pentru comiterea mai multor tîlhării, Mihai Gavrilă, 36 de ani, dintr-o comună tulceană, a fost săltat marți seară de polițiștii de la
Dat în urmărire internațională de peste șase ani, un individ deosebit de periculos a fost prins, marți seară, la Suceava, în timp ce își vizita un fost coleg de pușcărie. Mihai Gavrilă (foto), în vîrstă de 36 de ani, din comuna Frecăței, județul Tulcea, era căutat pentru comiterea mai multor infracțiuni de tîlhărie pe raza județului de domiciliu. Pe numele acestuia figurează de mai mulți ani un mandat de arestare preventivă, emis de Tribunalul Tulcea, după ce a tîlharit o norvegiancă de o sumă importantă de bani. Fapta cu pricina a fost comisă alături de doi complici, însă polițiștii tulceni au reușit, la vremea respectivă, să-i rețină doar pe aceștia, între timp respectivii fiind arestați și condamnați la ani grei de pușcărie. Singurul care a reușit să fugă din calea oamenilor legii a fost Gavrilă, care, încă din 1999, a fost dat în urmărire internațională. Tulceanul a fost plecat vreme îndelungată din țară, judiciariștii tulceni avînd informații că acesta a trecut granița cu ajutorul unui pașaport fals, folosindu-se de identitatea unui cetățean din Republica Moldova. Mai bine de șase ani, Mihai Gavrilă a reușit să nu cadă pe mîna oamenilor legii, deși fotografia lui a ajuns pe birourile judiciariștilor din întreaga lume. Asta, pînă cînd s-a gîndit să vină la Suceava, pentru a-și revedea un prieten, pe care l-a cunoscut în pușcărie. Despre vizita lui Mihai Gavrilă în municipiul Suceava au aflat și polițiștii Biroului de Investigații Criminale, care, la numai o zi, după ce acesta a ajuns în județ, au reușit să-l salte și să-l introducă în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, de unde a fost preluat, ieri, de o escortă a IPJ Tulcea.
Tot marți, un alt individ dat în urmărire de oamenii legii a fost prins de polițiștii suceveni. Petrea Dorin, în vîrstă de 41 de ani, din comuna Borca, era dat în urmărire locală de IPJ Neamț, avînd de executat 3 ani și 3 luni de închisoare pentru săvîrșirea infracțiunii de furt. „În baza mandatului de executare a pedepsei închisorii a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava”, se specifică într-un comunicat al Poliției.
Urmărit internațional, prins la Suceava, în timp ce își vizita un fost coleg de pușcărie
