Un tânăr din județul Botoșani care fusese dat în urmărire generală încă de la mijlocul anului în curs a fost reținut ieri dimineață de către lucrătorii de poliție de la Voitinel.
Petru Murariu, în vârstă de 28 de ani, din comuna Curtești-Botoșani, se sustrăgea de la executarea unei pedepse cu închisoarea de un an pentru furt calificat.
Botoșăneanul a fost depistat pe raza localității Voitinel, în cătunul de romi, unde locuia fără forme legale.
Imediat ce a fost reținut, tânărul a fost transportat sub escortă la arestul Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, a precizat șeful biroului Poliția Rurală Rădăuți, subcomisar Daniel Andrei.





