După trei ani

Urmărit general, găsit la o stână din Vama

Un individ dat în urmărire generală de aproape trei ani, după ce pe numele său fusese emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost prins în urmă cu două zile de polițiștii comunei Vama.
Sorin T., în vârstă de 40 de ani, din municipiul Dorohoi, a fost găsit de oamenii legii la o stână de pe raza comunei.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, botoșăneanul era dat în urmărire din 30 iunie 2005, fiind condamnat la un an de închisoare pentru că și-a abandonat familia și nu a mai plătit pensie alimentară copiilor săi.
„Cel în cauză a fost introdus în arestul IPJ Suceava”, precizează poliția.

Recomandări

După ce a promovat la proba scrisă pentru permisul de conducere inclusiv analfabeți, comisarul-șef Radu Obreja a cerut să fie achitat

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Cum se aducea amfetamină ascunsă în chiloți, prin Vama Siret, sub directa coordonare a unui polițist de frontieră

Șofer lăsat fără permis pentru aproape doi ani și amendat cu peste 18.000 de lei după o urmărire în trafic

O mașină a poliției s-a ciocnit de un autoturism pe care îl urmărea, abandonat de un ucrainean beat, care a fugit după ce a izbit mașina de un parapet