Un nemțean dat în urmărire generală a fost prins de polițiștii din Fălticeni. Bărbatul în cauză, Ioan Costin, în vârstă de 52 de ani, din orașul Târgu Neamț, locuia fără forme legale în municipiul Fălticeni, acesta fiind dat în urmărire generală încă din vara trecută, deoarece se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Fugarul a stat liniștit în Fălticeni până joi seară, atunci când, în urma unei acțiuni de control de rutină a polițiștilor din localitate, a fost identificat în zona centrală a municipiului. În acest moment, bărbatul se află în arestul IPJ Suceava, urmând a fi trimis zilele următoare într-un penitenciar din țară.





