Un autoturism al cărui șofer a avut un comportament suspect le-a atras atenția polițiștilor care se aflau în patrulare pe drumul județean 290, la Verești.
S-a întâmplat în cursul zilei de sâmbătă, 4 aprilie, când șoferul unui autoturism marca Mercedes Benz a virat brusc pe o stradă în momentul în care a observat mașina poliției.
Oamenii legii au plecat imediat în urmărire, iar după circa 200 de metri șoferul a oprit în capătul străzii, a abandonat mașina și a intrat într-o curte.
Polițiștii au intrat în curte și l-au prins pe fugar, ocazie cu care au aflat că are 47 de ani și este din județul Iași.
Ulterior, au aflat și de ce șoferul nu dorea să dea cu ochii de oamenii legii: avea permisul de conducere suspendat.
În aceste condiții, s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și a fost reținut și pentru 24 de ore.






