Pe străzile Sucevei

Urmărire după un șofer care conducea haotic și a intrat de două ori pe ”Interzis”

Polițiștii rutieri care erau de serviciu duminică noapte în municipiul Suceava au fost sesizați, în jurul orei 22.40, despre faptul că șoferul unui autoturism Ford Focus, cu numere de Germania, care circulă de la Dărmănești spre Suceava, se deplasează haotic, punând în pericol traficul rutier.
Autoturismul a fost reperat de polițiști în zona centrală a municipiului Suceava, pe sensul de deplasare spre Policlinica Suceava.
Polițiștii au plecat în urmărire, șoferul continuându-și deplasarea, intrând atât pe sensul de mers cu acces interzis de pe strada Mărășești, cât și pe sensul de mers cu acces interzis de pe strada Mihai Viteazul. Bărbatul de la volan a oprit totuși mașina relativ repede, în stația de autobuz de la Policlinică.
La volan a fost identificat un bărbat din municipiul Rădăuți, care mirosea a alcool. În urma verificării cu etilotestul a rezultat că acesta avea concentrația de 0,83 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus de polițiști la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au recoltat două probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Polițiștii au întocmit proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante privind săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Recomandări

Trenul care a izbit în plin o mașină lângă Suceava, implicat și într-un accident mortal, în care a decedat un bătrân de 88 de ani din Stroiești

Un tânăr care a fugit cu iubita în vârstă de 15 ani, reținut în arest pentru conducere fără permis și lovire

Carambolul cu patru mașini de la Cumpărătura, produs după ce doi șoferi au oprit la locul unui prim accident