Urmărire de 10 km prin Suceava după tânărul care preluase o mare cantitate de canabis

Canabis confiscat în urma urmăririi în trafic
Canabis confiscat în urma urmăririi în trafic

Tânărul arestat pentru trafic de droguri de risc, după ce a fost interceptat în timp ce transporta o cantitate mare de canabis, a fost prins după o urmărire în trafic derulată pe aproximativ 10 kilometri.
Sebastian Iosif Mendelea, în vârstă de 22 de ani, din Siret era monitorizat de mai multă vreme de structurile de combatere a crimei organizate din domeniul antidrog.
Polițiștii aveau date că acesta urma să preia o cantitate mare de canabis, trimis din Spania, printr-o firmă de curierat.
Pe acest fond, miercuri, 9 februarie, polițiștii de la Serviciul Antidrog al BCCO au avut date că tânărul urmează să preia, de la Fălticeni, un colet ajuns din Spania.
Conform datelor de anchetă, suspectul, însoțit de o tânără, a mers la Fălticeni, s-a întâlnit cu un șofer al unei firme de transport, și-a luat coletul, după care s-a pornit la volan spre Siret. De la Fălticeni spre Suceava, în zona intersecției E 85 cu centura ocolitoare a Sucevei, polițiștii au organizat un baraj în trafic, pe care tânărul de la volan a reușit să îl evite. El a gonit mai departe spre Siret, continuându-și deplasarea în viteză. Suspectul a fost urmărit pe direcția Pătrăuți-Dărmănești, unde tânărul de 22 de ani a pierdut controlul asupra mașinii. Autoturismul a ieșit în decor, unde a rămas blocat. Din fericire, șoferul și tânăra care îl însoțea nu au fost răniși
Polițiștii au ridicat cantitatea de aproximativ 10 kilograme de canabis, ambalată în pungi vidate, marfă evaluată la o valoare de piață de 600.000 de lei. În urma perchezițiilor de la domiciliul tânărului din Siret a fost ridicat un dispozitiv folosit pentru mărunțirea drogurilor, înscrisuri și sisteme informatice.
Anchetatorii au date certe că tânărul urma să plece în aceeași zi și spre Sibiu, de unde mai avea de preluat încă în jur de 10 kilograme de canabis.
Așadar, afacerea era una cu miză mare, fiind vorba de sute de mii de lei în joc. Ancheta continuă, pentru a se stabili dacă mai sunt și alte persoane implicate.
Canabisul urma să fie vândut mai departe ”angro” pentru a ajunge la dealeri care fac distribuția mai departe.
Joi, procurorii de la DIICOT au formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului.
Tribunalul Suceava a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru infracțiunile de ”trafic de droguri de risc, fără drept” în modalitatea de transport și deținere de drog de risc.
Tânărul din Siret poate contesta măsura arestării preventive și se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință finală a judecătorilor.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor din cadrul BCCO Suceava, BCCO Alba și al Jandarmeriei Suceava.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către BOS Suceava și BOS Alba.

Canabis confiscat în urma urmăririi în trafic
Canabis confiscat în urma urmăririi în trafic
Canabis confiscat în urma urmăririi în trafic
Canabis confiscat în urma urmăririi în trafic

Recomandări

Condamnări pentru trafic de droguri de mare risc și răzbunare pentru ajutorul dat justiției, într-un dosar major al DIICOT

Sucevean condamnat pentru trafic de droguri, după furturi, tâlhării, ultraj și chiar evadare din sala de judecată

Mandat de arestare prelungit încă 30 de zile pentru polițistul de frontieră pus sub acuzare pentru trafic de droguri de mare risc

Un tânăr care gonea cu 124 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat