În noapte

Urmărire cu mașina și pe jos pentru prinderea unui șofer băut

Urmărire cu mașina și pe jos pentru prinderea unui șofer băut
Urmărire cu mașina și pe jos pentru prinderea unui șofer băut

Un nou incident asemănător cu cel de acum câteva săptămâni, când un șofer a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor și a ales să fugă, iar în final un tânăr din mașină a murit după ce oamenii legii au folosit armamentul din dotare, s-a înregistrat din nou la Moldovița. Și acum au fost implicați lucrători ai Secției 14 Poliție Rurală Vama, iar șoferii care urcă la volan, deși nu ar trebui să o facă, se pare că nu au învățat nimic din lecția dureroasă înregistrată recent. Luni seară, aproape de miezul nopții, polițiștii au observat o autoutilitară marca Fiat Ducato, care se deplasa pe DJ 176, dinspre Argel spre Vatra Moldoviței. Pentru că șoferul nu a oprit, polițiștii au plecat în urmărirea fugarului. Urmărirea auto s-a derulat pe o distanță de circa 300 de metri, inclusiv pe un drum secundar. La un moment dat, fugarul a intrat într-o curte, a abandonat mașina și a sărit un gard fugind peste un teren viran. De această dată nu s-a mai folosit armamentul din dotare, dar după o urmărire pedestră de circa jumătate de kilometru șoferul a fost prins. Cu acest prilej, polițiștii au aflat că autovehiculul era condus de Constantin Mortogan, de 40 de ani, din Moldovița. Acesta mirosea a alcool, iar în momentul în care i s-a transmis că va fi testat cu aparatul etilotest a devenit recalcitrant și agresiv. În cele din urmă, a fost convins să meargă la Câmpulung Moldovenesc, iar la sediul poliției a fost testat, aparatul indicând o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost dus și la spital pentru a-i fi luate probe de sânge și s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „conducere sub influența alcoolului”.

Recomandări

Un recidivist din Stroiești, autor de infracțiuni rutiere și atacator de polițiști, a fugit din ambulanța care îl transfera între penitenciare

A doua lună de arest preventiv confirmată pentru șoferul care a accidentat un tânăr și a fugit, la Udești

Un șofer băut, care conducea haotic, depistat datorită unor martori care nu au trecut indiferenți mai departe