Minori tâlhari

Urmăreau bețivi pe stradă și îi jefuiau



Urmăreau pe stradă persoane în stare de ebrietate și, în momentul în care ajungeau pe o stradă lăturalnică, le imobilizau și, profitând de neputința victimelor de a se apăra, le tâlhăreau. Este scenariul pus la cale de trei puștani din municipiul Fălticeni, prinși, zilele trecute, de polițiștii din localitate.
În urmă cu două zile, judiciariștii fălticeneni au reușit să le dea de cap celor două tâlhării petrecute în lunile noiembrie și decembrie a anului trecut și rămase cu autori necunoscuți.
Doi bărbați din Fălticeni fuseseră tâlhăriți în plină stradă de persoane necunoscute. Victimele nu au oferit prea multe indicii care să ducă la identificarea autorilor, întrucât, la data comiterii faptelor, erau în stare avansată de ebrietate.
Primul caz s-a înregistrat la data de 6 noiembrie 2007, atunci când Dan D., în vârstă de 43 de ani, din Fălticeni, se întorcea spre casă, după ce dăduse mai multe păhărele de rachiu peste cap la o crâșmă din apropierea locuinței sale.
La un moment dat, în drum spre casă, bărbatul a fost înconjurat de mai mulți tineri care l-au imobilizat și i-au furat din buzunare toți banii pe care-i mai avea asupra sa (30 de lei).
Aproximativ o lună mai târziu, pe data de 9 decembrie 2007, Petru C., în vârstă de 49 de ani, a fost „ușurat” în drumul de la crâșmă spre casă de telefonul mobil. Scenariul a fost identic și de această dată, tâlharii imobilizându-l și scotocindu-l prin buzunare.
Au lăsat ghiozdanul și s-au apucat de tâlhării Autorii celor două tâlhării au fost identificați în cursul zilei de miercuri, în persoana numiților Gabriel Durniuc (16 ani), Mihai Durniuc (17 ani) și Petru Drângu (17 ani).
„Autorii, aflați în abandon școlar, sunt cercetați în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.



Recomandări