„Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața, o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela o va mântui. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până când nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere.”
Evanghelia rânduită a se citi în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci are ca temă urmarea lui Hristos.
Sufletul are nevoie de hrană, dar hrana lui este cuvântul lui Dumnezeu
Prima lucrare în urmarea lui Hristos sau în cultivarea comuniunii de viață cu El este lepădarea de sine. A doua este asumarea sau luarea crucii, iar a treia este împlinirea voii lui Hristos în viața omului.
Evanghelia spune că în această viață omul trebuie să caute în primul rând mântuirea sufletului. Foarte mulți oameni se îngrijesc mai mult de trup, de îmbrăcăminte, de mâncăruri alese, de comoditatea unei locuințe plăcute, pierzând mult timp cu grija pentru cele pământești. Puțini sunt însă cei care hrănesc și îmbracă duhovnicește sufletul lor cu sfințenia. De aceea, este necesar să luăm aminte la cuvintele Sfântului Apostol Pavel care zice: „grija de trup să nu o faceți spre pofte” (Romani 13, 14) și să înțelegem că și sufletul are nevoie de hrană, dar hrana lui este cuvântul lui Dumnezeu (cf. Matei 4, 4). Și sufletul are nevoie să fie îmbrăcat, dar haina lui o alcătuiesc virtuțile dobândite prin pocăință, prin rugăciune și săvârșirea binelui.
Preocuparea principală a omului trebuie să fie grija pentru mântuirea sufletului
Chemarea lui Hristos de a ne îngriji de suflet este chemarea la viață duhovnicească. De ce? Pentru că sensul ultim al existenței este legătura omului cu Dumnezeu, hrănirea și luminarea sufletului prin comuniunea cu Dumnezeu. Nimic din cele trecătoare nu este mai de preț decât sufletul unui om, pentru că omul este persoană creată după chipul Persoanelor divine ale Sfintei Treimi veșnice. Toate lucrurile create sunt trecătoare, dar sufletul omului, deși creat, este nemuritor, întrucât este creat după chipul lui Dumnezeu cel nemuritor. În acest sens, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „…bune sunt toate cele făcute de Dumnezeu, ca, folosindu-ne bine de ele, să-i mulțumim lui Dumnezeu. Dar noi fiind slabi și trupești la înțelegere, am ales mai mult cele materiale în loc de porunca iubirii și, îngrijindu-ne de ele, ne războim cu oamenii. Se cuvine deci să punem iubirea de orice om mai presus decât cele văzute și decât însuși trupul. Căci ea este semnul iubirii de Dumnezeu, precum însuși Domnul arată în Evanghelie: „Cel ce mă iubește pe Mine, zice, păzește poruncile Mele” (Ioan 14, 15). Iar care este porunca pe care păzind-o îl vom iubi pe El, auzi de la El când zice: „Aceasta este porunca Mea, ca să vă iubiți unii pe alții” (Ioan 15, 12). Vezi că iubirea întreolaltă întemeiază iubirea de Dumnezeu, care este plinirea a toată porunca lui Dumnezeu? De aceea poruncește să nu se îngrijească de avuții, ci să se lepede de toate ale lui, tot cel ce dorește să-I fie ucenic” 6.
În concluzie, înțelegem că preocuparea principală a omului trebuie să fie grija pentru mântuirea sufletului, pentru eliberarea lui de păcate, pentru creșterea omului în virtuți, în lumina iubirii lui Hristos. Această lucrare este una anevoioasă, dar necesară. Mântuitorul ne învață că omul care poartă crucea, lepădându-se de sine și urmând Lui, primește bucuria învierii. Sunt oameni care încă din lumea aceasta gustă din bucuria Împărăției lui Dumnezeu, care este bucuria și slava Învierii lui Hristos. Astfel, drumul Crucii devine drumul Învierii și al Împărăției cerurilor, iar răsplata ostenelilor este bucuria prezenței lui Hristos Cel răstignit și înviat în viața creștinului, arvuna fericirii și a păcii veșnice, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire. Amin.
(† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, fragment din predică)
