Sfat

Uricec sfătuiește PSD să folosească pentru moțiunea de cenzură semnăturile de la Cajvana și Milișăuți



Deputatul PD-L de Suceava Eugen Constantin Uricec consideră că singura activitate a PSD Suceava din ultima vreme este să anunțe în fiecare săptămână că strânge semnături pentru moțiunea de cenzură. Uricec crede că această activitate este una fără succes, întrucât semnăturile, în opinia lui, nu au nici valoare juridică, nici valoare politică.
„Că strânge semnături din birou știm. Ceea ce nu știm este pentru ce le strânge, că oricum nu au nici o valoare juridică. Cu atât mai mult valoare politică dacă le strângi din birou”, a spus deputatul PD-L de Suceava. Uricec îi sfătuiește pe social-democrați să folosească semnăturile de la Cajvana și Milișăuți, acolo unde oamenii „se bucură” de cea mai mare realizare a PSD din județul Suceava de la colectivizare încoace, și anume de urbanizarea forțată a unor comune.
„Opt comune au fost păcălite de PSD și Octav Cozmîncă (n.r. – ministru al Administrației în perioada 2000-2004) că vor deveni orașe. Oamenii au realizat în sfârșit că au fost păcăliți și au adunat semnături pentru referendum pentru ca orașele să redevină comune. Referendumul de la Cajvana nu a trecut din cauza prezenței slabe la vot, dar 95% din persoane au votat «pentru». Din păcate, au votat degeaba, pentru că oricum PSD e învățat să nu țină cont de referendumuri. Ceea ce spun oamenii de la Cajvana este că PSD i-a lăsat și fără oraș, și cu banii luați”, a spus parlamentarul democrat-liberal.