Ciobăneștii din România

Uriașii cu ochi blânzi, adunați la poalele pădurii Ilișești



Câini ciobănești din România, la poalele pădurii Ilișești
Câini ciobănești din România, la poalele pădurii Ilișești

Paznici de încredere și prieteni credincioși, câinii ciobănești din România și-au dat întâlnire la poalele pădurii Ilișești, care răsuna până hăt în depărtări de lătratul lor, încât majoritatea celor care treceau cu mașinile prin zonă se opreau să îi admire.
Peste 80 de câini ciobănești au fost înscriși la Etapa Campionatului Internațional al Câinilor Ciobănești Românești, ediția 2010, organizată de Clubul Național de Câini Ciobănești Românești, impresionantele patrupede fiind aliniate la marginea pădurii, pe două rânduri, în timp ce, pe culoarul din mijloc, iubitorii de animale se plimbau de la unul la altul, admirându-le calitățile.
Mari și impunători, prin atitudinea lor defensivă, culcați la pământ, cu botul pe labe sau încordați ca un arc, cu ochii pe câte un mascul ce le făcea concurență ori pe un străin prea îndrăzneț, ciobăneștii adunați la Ilișești te făceau să păstrezi distanța, în ciuda ochilor blânzi sau a atitudinii lor foarte prietenoase față de cei apropiați lor.
Imaginea unui câine uriaș, de peste 80 de kilograme, cu labe groase cât brațul unui bărbat puternic, ridicându-se în două labe, pentru a ajunge la fața stăpânului, schelălăind afectuos, încercând să-i dea cu limba pe obraz, te lasă mut de admirație față de aceste animale care nutresc o dragoste curată față de cei care îi primesc în familia lor.
La fel de impresionantă e și prietenia legată de un alt uriaș paznic al stânelor de munte, gata oricând să se bată cu ursul, de care nici un străin nu îndrăznea să se apropie, dar care a bătut palma prietenește cu unul dintre organizatorii concursului.
Preferații copiilor, dar și a numeroși vizitatori, au fost pufoșii pui de ciobănești, extrem de prietenoși, care se arătau recunoscători pentru fiecare mângâiere.
Titluri de excelență, drept de montă și sfaturi utile
Evenimentul organizat vizavi de hanul Ilișești a oferit proprietarilor de câini ocazia de a se întâlni, de a-și admira reciproc exemplarele de ciobănești mioritici, carpatini sau sud-est-europeni sau chiar să planifice monta între diverse exemplare, în încercarea de a obține urmași și mai buni.
Concursul de frumusețe s-a desfășurat în mai multe etape, pe categorii de vârstă și de rasă, exemplarele prezentate fiind recompensate, în funcție de calitățile de care au dat dovadă, cu titluri de excelență și cu drept de montă.
Președintele Clubului Național de Câini Ciobănești Românești, Cezar Osiceanu, care a și arbitrat concursul, nu s-a mulțumit doar să verifice dacă exemplarele aduse corespund standardelor, ci a oferit stăpânilor câinilor și numeroase sfaturi, atât referitoare la alimentația și păstrarea sănătății câinilor lor, cât și demonstrații de periaj corect, pentru rezultate cât mai bune la viitoarele concursuri.
O inițiativă a Clubului Național de Câini Ciobănești Românești, care va fi pusă în aplicare din această toamnă, este cea de a demara o campanie de tatuare a tuturor câinilor ciobănești, astfel încât să fie cunoscuți nu doar proprietarii lor, ci și linia genealogică, măsura fiind utilă și în cazul furtului animalelor.



Câini ciobănești din România, la poalele pădurii Ilișești
Câini ciobănești din România, la poalele pădurii Ilișești
Câini ciobănești din România, la poalele pădurii Ilișești
Câini ciobănești din România, la poalele pădurii Ilișești
Câini ciobănești din România, la poalele pădurii Ilișești
Câini ciobănești din România, la poalele pădurii Ilișești