România, zice-se, e săracă, sărăcită prin jafuri din exterior – nemți, ruși, război – și prin altele, mult mai câinoase, din interior. Așa se face că fosta noastră țară bogată este locuită de cei mai săraci și amărâți europeni. Cu lefurile, atunci când sunt, cele mai mici, cu pensiile cele mai nesimțit comprimate. Comprimate la simplul exercițiu de supraviețuire. Nu mai avem decât nițel petrol, nițele păduri, deloc industrie și vapoare. Ce ne-a rămas? Ne-a rămas, multiplicată aberant, ca un virus, ca o ciupercă ucigașă, o lighioană slugarnică și hrăpăreață, cu vocație de argat, dar argat bine plătit, pe care unii o numesc, făcându-i hatârul numelui propriu, Boc. Unii cred că Bocul cel mai rău este cel din fruntea Executivului. Eu nu sunt convins de asta. Boc Emil, pus să interpreteze rolul de prim-ministru în marea tragicomedie contemporană, e cel mai nevinovat dintre Boci. El a primit ordin să stea cuminte în acest post, chiar dacă primește ouă clocite în cap (nu cel de Paști, de la tătâne-său) până când va veni, de la același temut stăpân, ordinul de revocare.
O detronare au încercat, autoiluzionându-se, reprezentanții politici ai opoziției. Mă număr printre cei care n-au crezut în succesul moțiunii de cenzură. Am scris-o repetat. Mai mult, m-am întrebat la ce bun efortul, atâta vreme cât Boc e doar un figurant. Puterea care trebuie dărâmată, dar e greu, stă cocoțată în altă parte și are încă diabolice resurse de a face ce are chef cu această țară. Marile resurse sunt de bani adunați de peste tot, de multe ori cu japca, și de Boci. Boci în Guvern, Boci în Parlament, Boci în poliție și serviciile secrete, Boci în justiție, Boci în școli, Boci peste tot. Boci care execută fără crâcnire orice li se cere, mai ales dacă-i vorba de lucruri murdare. Sunt convins că marele șef are Boci strecurați chiar și în opoziție. Bocul este un om mic nu pentru că statura îl arată astfel. E mic dacă-i măsori pe lung, pe lat, în curmeziș, caracterul. M-am prăpădit de râs asistând la sincera enervare a lui Victor Ponta, lider al celui mai numeros partid din opoziție, care nu pricepea cum niște pedeliști parlamentari, care au bătut palma cu el seara, că vor vota moțiunea, au cârmit-o după o noapte care le-a devenit sfetnic. În noaptea aia unul a primit o vamă, pe care și-o dorea de multă vreme, altul șefia unei organizații teritoriale, al treilea… și tot așa. Mari Boci, mari caractere, pentru a parafraza un mogul. Până și Teo Trandafir, eroică la prima mare moțiune, prin gesturi de șofer pe centură, s-a dat lovită în durdulia ei aripă, absentând din sala Parlamentului unde colegii ei interpretau roluri de mobilier. Scaune, policandre, țurțuri decorativi de streașină, saltele de dormitor. Uriașele noastre zăcăminte de Boci fac posibilă puterea lui Traian Băsescu. Politica, se zice nu de ieri, e curvă. Cei care o practică sunt, pe cale de consecință, curve. Și totuși parcă la noi sunt prea abundente, prea din belșug. Dacă practicantele meseriei amorului pe bani aduc și ceva satisfacții, curvele din politică aduc numai belele. Boala venerică a sărăciei care se lățește amețitor și amenințător în România e strâns legată de verosul politician-curvă.
Analiștii calificați disecă organismul, deja în putrefacție, al greșelilor comise înaintea moțiunii de cenzură. Că nu s-a zis nu știu ce, că s-a zis ce nu trebuia zis, că Antonescu și Ponta trebuiau să se pupe în direct și nu să se hârjonească țâfnos, că strategii bla-bla i-au îndrumat pe o cale greșită. Or fi și concluzii adevărate în noianul de vorbe. Pentru mine e limpede însă că românul, oricât și oricum l-ai călări, nu mai protestează, tace mâlc și înghite. Indiferent ce-i îndeși pe gât. E supus, posac și când înjură se uită de zece ori într-o parte și alta să nu care cumva să fie auzit sau interceptat de cineva. Îi e din nou frică, iar atunci când nu-i e frică îi e prea lene să iasă în stradă. La ce bun?
Traian Băsescu a repurtat „o nouă victorie în lupta cu poporul român”. Am extras cu ghilimele vorbele rostite de un politician al opoziției în această dimineață. Da, poate, o nouă victorie. Dar victoria e glorioasă atunci când ai un adversar care luptă, nu mimează lupta. Mie nu mi s-a părut că Băsescu s-a bătut cu cineva. Nici măcar cu partea din Parlament care se situează în opoziție. Ce parlamentar renunță, de bună voie, la jumătate din mandat pentru iluzia că la anunțatele anticipate va fi votat din nou?
