Urcatul pe munte ajută la înțelegerea sensului vieții



Urcatul pe munte ajută la găsirea unui sens al vieții, conform unui studiu realizat de o cercetătoare, care consideră că oamenii care escaladează munți au o putere mai mare de a înțelege însemnătatea și rostul existenței, transmite Reuters.
Astfel, pe lângă faptul că oferă încântare pentru persoanele cărora le place să își asume riscuri, urcatul pe munte dă oamenilor perspective noi în viață, conform unui studiu realizat de neo-zeelandeza Lee Davidson, conferențiar al University of Victoria.
„Este un mod de a căuta sensul vieții, dă oamenilor un simț al concentrării, îi face să vadă ce este cu adevărat valoros”, a declarat Davidson.
„Stereotipurile arată că cei care se urcă pe munți sunt bărbați tineri, iraționali și nepăsători, dar am dubii. Eu nu sunt o persoană care să își asume riscuri și mulți cățărători spun despre ei același lucru”, a mai spus cercetătoarea.
Pentru acest studiu, Davidson a realizat interviuri cu 22 de cățărători din Noua Zeelandă.
Totodată, cercetătoarea a declarat că a început să se urce pe munți când avea 20 de ani, iar cercetarea, care a câștigat un premiu în Australia și Noua Zeelandă, a fost realizat pentru teza sa de doctorat și va sta la baza unei cărți care are același subiect.
„Mulți oameni se luptă în prezent pentru a găsi un sens al existenței, iar cățărătorii cu care am vorbit au un puternic simț al identității, ceea ce pentru mine a fost cel mai important rezultat al cercetării”, a precizat Davidson.
Astfel, conform cercetării, urcatul pe munte ajută la conturarea unei identități, întrucât acesta oferă posibilitatea testării caracterului într-un mediu în care plătești pentru greșeala făcută, uneori chiar cu viața.