Măsurile de urbanism din municipiul Suceava au declanșat un conflict fățiș între membrii Consiliului Local, care s-au situat în tabere cu opinii diferite referitor la construcțiile din oraș. Neînțelegerile au pornit de la aprobarea unui număr semnificativ de proiecte de urbanism în ultima ședință de consiliu, o parte din acestea având prevederi destul de problematice, fiind vorba de blocuri turn ridicate în zone istorice ale orașului, lipsite de spații verzi, precum și de clădiri de zece etaje ridicate în apropierea altora de patru etaje.
Curios e că în aceeași ședință în care s-au aprobat blocuri turn lângă blocuri cu patru etaje sau chiar lângă case cu un nivel, membrii comisiei de urbanism au refuzat să dea aprobare unui proiect de amenajare a unei pensiuni de 5 stele, benefică turismului sucevean, pe un teren privat, unui investitor care își asigură singur și spațiile de parcare necesare, pe motiv că ar avea patru etaje, prea mult pentru zona în care se va construi. În zona respectivă chiar sunt blocuri cu patru etaje, iar aceeași lege care le-a permis să dea aprobări de clădiri mult mai înalte, lângă altele mai scunde, a devenit brusc uitată.
Mai mult, din cauza refuzului lor, pe motive de-a dreptul puerile, cei de la Vila Alice, care doreau ca astfel să își extindă afacerea, au fost la un pas de a pierde o finanțare europeană obținută cu greu.
“Nu există regulă care să nu fi fost încălcată”
Printre vocile cele mai critice care s-au făcut auzite în ultima ședință de Consiliu Local au fost cele ale lui Virginel Iordache și Ovidiu Donțu, care s-au împotrivit adoptării celor mai “spinoase” proiecte de urbanism în condițiile cerute de investitori.
“Există un disconfort inimaginabil creat de blocuri P+10 etaje ridicate în zone de P+4. Fiecare dintre noi am dori să știm, atunci când cumpărăm un apartament, dacă în fața geamului va mai apărea un bloc de 128 de apartamente, cu 128 de probleme, 128 de locuri de parcare, cu 128 de nevoi de utilități, spațiu verde, locuri de joacă și așa mai departe”, a spus Ovidiu Donțu, referindu-se la noua modă a investitorilor imobiliari, de a ridica clădiri cu tot mai multe etaje, pentru a scoate cât mai mulți bani din fiecare proiect inițiat, pe un teren cât mai mic.
“În mod evident, urbanismul în municipiul Suceava este în metastaza. Dacă cineva îmi arată o singură regulă în domeniul construcțiilor care nu a fost încălcată în ultimii patru ani, eu sunt gata să fac orice dorește acea persoană.
Să ne aducem aminte de problemele din zona Ștrandului, în care într-un loc era trecută ca zonă ambientală, de petrecere a timpului liber, iar în alta ca zonă industrială, fiind acceptată astfel construcția unor spălătorii. Nu mai spun de clădiri de birouri construite în plin centrul orașului, care nu au asigurat nici un loc de parcare. S-a construit pe spațiul verde, sunt blocuri cu șase etaje făcute lângă unul de patru etaje, încât oamenii își scutură fața de masă pe trotuar…”, a continuat Ovidiu Donțu tirada de acuze la adresa celor responsabili de realizarea și adoptarea proiectelor de urbanism.
Cum o parte din colegii săi din Consiliu Local, care erau și direct vizați, au încercat să îl mai domolească în afirmații, Donțu a răbufnit: “Nu mă puteți opri! Nu aveți cum să îmi puneți pumnul în gură!”
Desființarea Comisiei Tehnice și aducerea unui arhitect în Primărie
Pe lângă acuzele formulate, Ovidiu Donțu a venit și cu o serie de propuneri concrete, precum desființarea Comisiei Tehnice care dă acordurile pentru realizarea proiectelor de urbanism, pe motiv că oricum membrii acesteia au un rol consultativ, neasumându-și nici o responsabilitate pentru ceea ce avizează.
De asemenea, a cerut înființarea instituției arhitectului șef al orașului, precum și actualizarea mai rapidă a Planului Urbanistic General (PUG), care va stabilit principalele reguli care trebuie respectate în domeniul construcțiilor din Suceava.
Dacă în privința Comisiei Tehnice, primarul Ion Lungu i-a răspuns că nu poate fi desființată, deoarece avizul acesteia este obligatoriu prin lege, chiar dacă membrii acesteia nu sunt plătiți, referitor la PUG, a precizat că în cea mai mare parte este deja finalizat, încât, în scurtă vreme, Suceava va beneficia de reguli stricte, de la care nu se va mai putea abate nici un investitor.
Cât despre lipsa unui arhitect șef al Primăriei, problema rămâne aceeași ca și până acum, nimeni nu vine pentru salariul care i se oferă acolo.
“Nu a mers omul cu sacoșele pline la ei, nu vor să-i aprobe proiectul!”
Spiritele s-au încins și mai tare atunci când comisia de urbansim s-a arătat contra amenajării unei pensiuni de 5 stele, pe un teren proprietate privată, al cărui grad de ocupare era mai mic de 50%, în vreme ce altora le-au fost aprobate blocuri turn, între alte blocuri, și pe terenuri ocupate în proporție de peste 60%.
Practic, celor de la Vila Alice li se refuza acordul pentru o pensiune cu patru etaje, impunându-li-se să construiască doar două niveluri, într-o zonă în care există deja construcții cu patru etaje.
Îndârjirea de care dădeau dovadă cei din Comisia de Urbanism, pentru a găsi motive contra aprobării proiectului, l-a făcut pe unul dintre consilierii locali să exclame destul de tare: “Ăștia sunt culmea! Nu a mers omul cu sacoșele pline la ei, nu vor să-i aprobe proiectul!”.
Neculai Bosancu: „Brusc, au devenit severi”
Tot acestea au fost și motivele pentru care un alt consilier local, Neculai Bosancu, s-a revoltat față de atitudinea colegilor săi: “Nu știu cum se face că de atâția ani, Comisia de Urbanism e cea mai a dracului din toate, cea mai severă din toate, dar totuși în orașul ăsta totul se construiește aiurea. Brusc, au devenit severi, când alte proiecte strigătoare la cer au trecut fără nici un fel de probleme!”.
Răbufnirea sa și cuvântul luat de primarul Ion Lungu, care a spus că ar fi păcat să se pune bețe în roate unui proiect cu finanțare europeană, i-a determinat pe cei din Comisia de Urbanism să o lase mai moale cu argumentele contra, astfel încât, în final, proiectul a trecut.
Critici dure
“Urbanismul Sucevei e în metastază”
