Urban anunță pe blog că demisionează din PDL și spune că se consideră „singurul vierme din România”



Senatorul Iulian Urban anunță, miercuri, pe blog, că a luat decizia de a demisiona din PDL, spunând că se consideră „singurul vierme din România” și cerându-și scuze celor care s-au simțit jigniți de o postare a sa în care folosea acest termen.
El precizează că va rămâne senator și că se uită „cu dispreț” la PSD sau PNL ori alt partid actual din spectrul politic.
„Decizia mea este aceea de a demisiona din PDL, uitându-mă în același timp cu dispreț la PSD sau PNL ori alt partid actual din spectrul politic românesc. Oricum sunt structuri gândite doar ca să preia puterea în scop de jaf, de furt și care se bazează pe eterna și implacabila expresie «circ și pâine»”, notează Urban.
Urban menționează că nu va mai candida pentru nicio altă funcție publică.
„Îmi cer scuze celor care s-au considerat jigniți de mine, îi asigur că sunt alături de cei care protestează, nu voi mai candida pentru nicio altă funcție publică politică”, a mai spus el, adăugând că materialul său din 13 ianuarie, postat pe blogul personal, nu se referea la cei care protestează în Piața Universității.
Senatorul PDL Iulian Urban a postat, în 13 ianuarie, un mesaj pe blogul personal, care începe cu „Bravo Băsescu” și intitulat „Mentalitate de viermi care nu vor absolut nimic, dar se plâng de tot ce-i înconjoară”.