Uraganul Rita nu a provocat pagubele la care se așteptau autoritățile



Uraganul Rita a provocat, sâmbătă, inundații și întreruperea curentului electric pe coasta de sud a Statelor Unite, dar nu a produs un dezastru de proporții în această zonă devastată deja de uraganul Katrina în urmă cu aproape o lună, relatează AFP.
O singură persoană a murit, în statul Mississippi, în timpul unei tornade înregistrate după trecerea uraganului.Totuși, bilanțul s-ar putea agrava în următoarele zile, au avertizat autoritățile.
„Pagubele materiale nu au fost atât de grave pe cât credeam”, a declarat directorul FEMA, David Paulison, salutând faptul că populația a fost evacuată la timp și subliniind că aceste operațiuni au făcut să nu se înregistreze aproape nici o victimă.
Port Arthur, important centru petrochimic din sud-estul statului Texas, pe unde a trecut centrul uraganului, a fost inundat și privat de electricitate.
Poliția a arestat nouă persoane pentru jafuri, iar o interdicție de circulație a intrat în vigoare.
Orașul Houston, unde a avut loc o evacuare fără precedent, a mai mult de un milion de persoane, nu a suferit pagube majore.
New Orleans a fost „cruțat” de Rita, chiar dacă s-au produs unele inundații în cartierele deja sinistrate în urma uraganului Katrina și de unde localnicii fuseseră evacuați. Primarul Ray Nagin și-a exprimat speranța, sâmbătă, că va putea autoriza revenirea treptată a oamenilor în cartierele cel mai puțin afectate începând de luni și a estimat că circa 15 la sută din oraș este încă sub ape.
Rita va costa societățile de asigurări între 2,5 și șase miliarde de dolari, potrivit diverselor pronosticuri ale specialiștilor.
Cel puțin 1,1 milioane de locuințe sunt lipsite de electricitate în statele Texas, Mississippi și Louisiana, în urma celor două uragane, Katrina și Rita.
În Port Arthur, numeroși copaci smulși din rădăcini de rafalele de vânt au blocat străzi și au căzut peste vehicule, iar apa atinge în unele locuri 1,20 de metri. Accesul la principala rafinărie este blocat.
„Numeroase acoperișuri au fost smulse, iar inundațiile au cauzat pagube importante”, spune un localnic care nu a părăsit orașul și a cărui casă a rezistat asalturilor urganului Rita. „A fost destul de înspăimântător”, spune un alt rezident dintr-un cartier sărac al orașului, a cărui casă din lemn este inundată de 30 de centimetri de apă.
Producția de țiței în Golful Mexic era oprită sâmbătă în totalitate, iar cea de gaze naturale în proporție de 75 la sută. Circa 80 la sută dintre cele 819 platforme petroliere locuite și 69 la sută dintre cele 134 de puțuri de forare din Golf au fost evacuate.
Departamentul Energiei și-a exprimat un „optimism prudent”, apreciind că Rita nu va provoca decât „perturbări minime” în aprovizionarea cu petrol.
Centrul uraganului de categoria trei a lovit Statele Unite sâmbătă, la ora locală 03.39 (10.39, ora României), cu rafale de vânt de 195 kilometri pe oră. Apoi Rita și-a pierdut din intensitate și s-a transformat în furtună tropicală.
Președintele George W.Bush a decretat stare de catastrofă naturală în Louisiana și Texas, o formalitate care vizează să permită accesul sinistraților la asistența federală.
Șeful Casei Albe, care a ajuns în cursul zilei de sâmbătă în Texas, s-a declarat optimist. „Guvernul nostru federalk este bine organizat și se pregătit pentru a face față uraganului Rita”, a declarat președintele, foarte criticat pentru deficiențele operațiunilor de intervenție după trecerea uraganului Katrina, la 29 august. Katrina s-a soldat cu 1.075 de morți, potrivit unui bilanț încă provizoriu.
În ultimele zile, circa trei milioane de persoane și-au părăsit locuințele în condițiile apropierii uraganului Rita.