Declanșată în toiul caniculei, maladia numită impropriu „Divizia A” sau „Campionatul național de fotbal” s-a terminat acum, o dată cu intrarea în sezonul de bilanț, de temperaturi negative și de caltaboși. De fapt, cum zice versul semiclasicizat, „n-o muritu / ci nițel s-o hodinitu”, adică a intrat în conservare, amenințând să se reia la primăvară, încă mai agresivă, ca orice boală lungă care, se știe, e moarte sigură.
În mod absolut miraculos, au încheiat turul de campionat tot atâtea echipe câte îl începuseră, maladia dovedindu-se mai puternică și decât criza economică, ceea ce e de-a dreptul neliniștitor. Acum, la spartul târgului, nu pot să nu constat că în peste 50 de ani, de când urmăresc fotbal, n-am pomenit un campionat așa de slab, de nehazos, de lipsit de interes, atât din partea spectatorilor, cât și din cea a fotbaliștilor, a Ligii și a Federației. Totul pare căzut într-o silă, a lehamite și o paragină vecine cu moartea clinică. Între ceea ce vedem la televizor de prin alte țări n-are nici o legătură cu ceea ce se petrece la noi, deși tot fotbal se zice că sunt, și ăsta, și ăla. Dar începând de la accesul pe stadion și terminând cu plecarea spre casă a spectatorilor, între civilizația de oriunde în lume și mizeria care îneacă tot „fenomenul” la noi distanțele sunt galactice.
Dacă ar fi să căutăm și o părticică bună în tot acest tur de campionat, aceasta ar putea fi faptul că după foarte mulți ani echipele din București nu mai par abonate, în totalitatea loc, la vârful clasamentului. Dar, ca orice lucru bun de la noi, asta e doar în aparență. Analizând în profunzime această întâmplare aparent benefică, vom constata fără ezitare că nu creșterea în valoare a echipelor din provincie a condus la asta, ci dimpotrivă: echipele din Capitală au ajuns la fel de slabe ca ălea pe care când le întâlneau cândva se punea doar problema scorului. Iar ăsta e, indiscutabil, efectul crizei economice: patroni care altădată aruncau cu bani în stânga și-n dreapta și-au reorientat politica de cheltuieli cu domnii fotbaliști, diminuându-le drastic salariile care însă și așa par enorme în raport cu prestațiile de pe gazon. Am mai spus-o, și o repet acum: oricât de mare ar fi salariile un ui Ronaldo sau Messi, ele se justifică până la ultimul cent. Oricât de mic ar fi salariul fotbalistului român, el este oricum exagerat de mare față de ce face el de banii ăia.
