Pericol public

Ura față de femei, motivul pentru care dezaxatul din Suceava a îngrozit Timișoara



Reținut de polițiști, Aurel Mîndrilă a declarat că a atacat patru femei
Reținut de polițiști, Aurel Mîndrilă a declarat că a atacat patru femei

Suceveanul care a îngrozit Timișoara după ce a înjunghiat mai multe femei are un trecut extrem de încărcat. Din 1997 și până în 2001, când a fost trimis la pușcărie pentru o perioadă de zece ani, Aurel Mîndrilă, de 32 de ani, de loc din Broșteni, a comis mai multe fapte penale, cele mai grave dintre ele având în centru femei. Faptul că a fost respins de-a lungul timpului l-a făcut să aibă o aversiune față de femei, iar ultimele fapte de la Timișoara nu fac decât să confirme această ipoteză.
Prima faptă îndreptată împotriva unei femei a avut loc în februarie 2001. La acea vreme, Aurel Mîndrilă a violat o femeie, iar procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au emis mandat de arestare pe numele său. Măsura a fost menținută până pe 26 aprilie 2001, când bărbatul a plecat acasă. Nu a stat prea mult, pentru că pe 12 mai 2001 a fost rearestat. De această dată, mandatul a fost emis de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, sub acuzațiile de tentativă de omor și tentativă de viol.
Cum a vrut să violeze și să omoare o femeie cu afecțiuni psihice
Proaspăt ieșit din arest și cercetat pentru viol, Aurel Mîndrilă s-a întors în Broșteni, într-o garsonieră care aparținea părinților. Pentru că nu avea curent, bărbatul a plecat la Neagra, la Vasile Lipan Botezatu, pe care s-a oferit să-l ajute pentru a i se permite să locuiască în gospodăria acestuia. Tot acolo, Aurel Mîndrilă a cunoscut-o pe Elena Dochița, o femeie cu afecțiuni psihice și cu care a întreținut și raporturi sexuale. Pe 11 mai, Mîndrilă și Botezatu au plecat la Vatra Dornei după cumpărături. Aurel Mîndrilă s-a întors ceva mai rapid, iar pe drum a întâlnit-o pe Elena Dochița, căreia i-a cerut să-l ajute la cărat bagajele. Ajuns acasă, bărbatul i-a propus Elenei să întrețină raporturi sexuale. Inițial, femeia a acceptat, dar ulterior a spus că nu mai este de acord. Refuzul l-a înnebunit pur și simplu pe Aurel Mîndrilă, care a ieșit afară, a pus mâna pe un topor și a intrat în casă, unde i-a aplicat mai multe lovituri Elenei Dochița. Femeia a fost lovită de mai multe ori în zona capului și a mâinilor, iar agresorul a abandonat-o într-o baltă de sânge și a încercat să dispară. Nu a fugit prea departe, pentru că a doua zi, pe 12 mai 2001, a fost prins și pe numele său procurorii au emis mandat de arestare pentru tentativă de viol și tentativă de omor. În urma agresiunii, Elena Dochița a scăpat ca prin minune, dar a rămas cu sechele pe viață, respectiv cu incapacitate de muncă de 20%.
În mod curios, la vremea respectivă, Aurel Mîndrilă nu a fost expertizat din punct de vedere psihiatric, deși existau toate premisele pentru a bănui că va recidiva odată ieșit din închisoare.
A primit 20 de ani de condamnări
Pe numele lui Aurel Mîndrilă au fost deschise două procese. Primul dintre ele, vizând violul, s-a finalizat la Judecătoria Vatra Dornei și s-a soldat cu condamnarea la șapte ani de închisoare. Al doilea proces a început la Tribunalul Suceava, iar soluția a rămas definitivă la Curtea de Apel Suceava. Această instanță l-a condamnat la zece ani de închisoare pentru tentativă de omor și la trei ani de închisoare pentru tentativă de viol. Cele două pedepse s-au contopit, iar Mîndrilă avea de executat pedeapsa cea mai grea, de zece ani de închisoare.
Din Penitenciarul Botoșani, acolo unde a fost încarcerat, Aurel Mîndrilă a făcut cerere de contopire și cu pedeapsa pronunțată pentru viol. Magistrații din Botoșani au acceptat cererea sa, astfel încât din cei zece ani, respectiv șapte ani de închisoare, a rezultat că Mîndrilă trebuie să execute pedeapsa cea mai grea, de zece ani de închisoare. Acestei pedepse i s-a mai aplicat un spor de șase luni, rezultând în final o condamnare de zece ani și șase luni de închisoare. Din această condamnare, bărbatul a executat aproape totul, fiind eliberat pe 28 decembrie 2010, cu un rest de pedeapsă de 281 de zile.
Nici în penitenciar Aurel Mîndrilă nu a fost usă de biserică. Pentru că a distrus niște geamuri și a provocat scandal, el a mai fost condamnat de Judecătoria Onești.
Șirul faptelor penale nu se oprește aici. În 1997, Aurel Mândrilă a mai fost condamnat la trei ani de închisoare, de această dată pentru furt calificat.
Gelozia și răzbunarea, mobilul înjunghierilor de la Timișoara
După ce a ieșit din pușcărie, Aurel Mîndrilă s-a mutat într-un sat din județul Mehedinți, unde a trăit cu o femeie. Aceasta l-a părăsit în urmă cu câteva săptămâni, iar bărbatul, orbit de gelozie, a decis să se răzbune pe toate femeile.
Reținut de polițiști, el a declarat că a atacat patru femei, trei dintre acestea fiind internate în spital cu răni produse prin înjunghiere. În cadrul audierii, bărbatul a fost întrebat și de prostituata de 42 de ani găsită moartă în aproprierea unei benzinării la ieșire din Timișoara. Femeia a fost găsită moartă în noaptea de duminică spre luni, polițiștii descoperind urme de violență pe corpul acesteia, precum și o plagă prin înțepare.
Mîndrilă a negat că ar avea vreo legătură cu moartea acesteia, deși a spus că a fost în zona unde s-a petrecut această crimă.
În cazul celor trei femei pe care susține că le-a înjunghiat, Mîndrilă este acuzat de tentativă de omor calificat.
Prima, o tânără în vârstă de 23 de ani, a fost înjunghiată, marți la prânz, cu un cuțit în abdomen, în apropierea Pădurii Verzi, din zona UMT, fiind transportată de urgență la Spitalul Clinic Municipal din Timișoara. Ea le-a declarat polițiștilor că a fost tăiată de un bărbat necunoscut, care apoi a fugit.
Marți după-amiază, o altă femeie, în vârstă de 44 de ani, a fost înjunghiată în spate cu un cuțit, pe un bulevard din municipiul Timișoara, de un bărbat necunoscut, care apoi a fugit. Femeia a fost transportată la Spitalul Municipal din Timișoara cu o plagă înjunghiată în spate, ea primind îngrijiri medicale.
O a treia femeie, de 23 de ani, a fost înjunghiată în spate cu un cuțit, marți după-amiază, pe bulevardul Cetății din Timișoara, ea fiind transportată tot la Spitalul Municipal.
*
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Timiș, Andreea Cinteză, la scurt timp după acest atac, polițiștii l-au prins pe Mîndrilă, pe același bulevard, el fiind suspectat de comiterea acestei agresiuni. Țipetele femeii au fost auzite de un echipaj al Poliției Locale care l-a prins pe bărbat.
Polițiștii locali au găsit asupra suspectului o pereche de mănuși chirurgicale și un cuțit și le-au predat polițiștilor Secției 4 pentru continuarea cercetărilor.
Mobilul faptelor l-ar fi constituit gelozia, determinată de împrejurarea că Mîndrilă ar fi fost părăsit de prietenă, iar agresarea persoanelor de sex feminin ar fi reprezentat „răzbunarea sa”.
Ieri după-amiază, judecătorii din Timiș au emis un mandat de arestare pentru 29 de zile pe numele lui Aurel Mîndrilă.



Trei femei au fost internate în spital cu răni produse prin înjunghiere
Trei femei au fost internate în spital cu răni produse prin înjunghiere
Trei femei au fost internate în spital cu răni produse prin înjunghiere
Trei femei au fost internate în spital cu răni produse prin înjunghiere
Reținut de polițiști, Aurel Mîndrilă a declarat că a atacat patru femei
Reținut de polițiști, Aurel Mîndrilă a declarat că a atacat patru femei