Societatea „Upetrom 1 Mai” Ploiești, specializată în producerea de utilaj petrolier, va disponibiliza colectiv, în cursul lunii septembrie, 744 de angajați, ceea ce înseamnă că aproape jumătate dintre angajații societății vor rămâne fără loc de muncă.
Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Prahova, Cristiana Oprița, 744 de salariați ai unei societăți care are ca obiect de activitate fabricarea de mașini și utilaj petrolier vor fi disponibilizați colectiv în cursul lunii septembrie, societatea respectivă notificând AJOFM în acest sens, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cei 744 de salariați sunt angajați ai societății „Upetrom 1 Mai” din Ploiești, fosta uzină de utilaj petrolier „1 Mai”, care are în prezent acționariat privat.
Liderul sindicatului „Metalurgistul” din cadrul „Upetrom 1 Mai”, Mircea Bălăiță, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că cei 744 de oameni care vor fi disponibilizați colectiv reprezintă aproape jumătate dintre angajații societății, în condițiile în care „Upetrom 1 Mai” are, în prezent, 1.544 de salariați.
În ultima perioadă, angajații de la „Upetrom 1 Mai” au organizat mai multe acțiuni de protest, respectiv o grevă și mai multe pichetări, ale sediului administrativ al societății, dar și o pichetare a sediului Prefecturii Prahova, acțiuni generate de nemulțumirile salariaților față de faptul că patronatul societății nu a fost de acord cu prelungirea vechiului contact colectiv de muncă la nivel de unitate, contract care a expirat la sfârșitul lunii aprilie și care prevedea acordarea a 12 salarii compensatorii în caz de concediere colectivă parțială.
Mircea Bălăiță a precizat că, în cele din urmă, muncitorii au renunțat la grevă, însă nu au semnat noul contract colectiv de muncă, document care prevede acordarea unui singur salariu compensatoriu în caz de disponibilizare colectivă.
Bălăiță a precizat că cele două sindicate din cadrul „Upetrom 1 Mai”, respectiv sindicatul „Metalurgistul” și Sindicatul Liber Independent „1Mai” Ploiești au dat societatea „Upetrom 1 Mai” în judecată, solicitând menținerea în vigoare a vechiului contract colectiv de muncă, pe care patronatul nu l-a denunțat în termenul legal de 30 de zile înaintea expirării, procesul, aflat pe rolul Tribunalului Pahova, având ca termen data de 21 octombrie 2011.
Pe lângă cei 744 de angajați ai „Upetrom 1 Mai” Ploiești care vor fi disponibilizați, alți 300 de salariați de la un număr de opt firme din Prahova vor fi disponibilizați colectiv în cursul lunii septembrie a acestui an, a precizat purtătorul de cuvânt al AJOFM Prahova.