UPDATE: Acțiunea de astăzi a DNA Suceava vizează doar ridicarea de documente, iar potrivit unor surse, la audieri nu va fi adusă nici o persoană. La mijloc ar fi niște relații mai puțin ortodoxe între șefii celor două instituții, respectiv prefectul Florin Sinescu și primarul din Brodina, Vasile Melen. Totul ar avea legătură cu o serie de investiții ale Primăriei Brodina derulate în ultimii ani.
În această dimineață, procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, au descins la Prefectura Suceava și la Primăria Brodina. Potrivit primelor informații, anchetatorii urmează să ridice mai multe documente de la cele două instituții, în cadrul unui dosar aflat în derulare. La sediul Prefecturii Suceava perchezițiile se derulează în biroul prefectului Florin Sinescu. Accesul în biroul acestuia este restricționat de un jandarm.
Vom reveni cu mai multe informații.