Acuzații de fraudă

UPDATE Cutremur la APIA și DSV Suceava: angajați cu funcții de conducere, săltați pentru jonglerii cu fonduri europene din subvenții



Delia Moldoveanu este considerată unul din principalii pioni în afacerea ilegală cu subvenții europene
Delia Moldoveanu este considerată unul din principalii pioni în afacerea ilegală cu subvenții europene

Aseară, aproape de miezul nopții, judecătorii de la Tribunalul Suceava au luat decizia de a-i cerceta în libertate sub control judiciar pe consilierul județean Ioan Piticari și pe medicul veterinar Neculai Toma.
În ceea ce-i privește pe directorul general al APIA pe România, Dorel Gheorghe Benu, și pe directorul executiv adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, magistrații au amânat pronunțarea pentru ziua de astăzi.
Trebuie spus că decizia în ceea ce-i privește pe cei patru nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava, atât de suspecți, cât și de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.
Deranj mare la două dintre cele mai importante instituții din Suceava, Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava. Mai mulți funcționari, dar și medici veterinari au fost chemați sau aduși cu mascații la sediul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, fiind suspectați că fac parte dintr-o grupare care încasa subvenții ilegale prin înființarea unor exploatații agricole fictive.
Nebunia a început la primele ore ale dimineții, când anchetatorii au descins în mai multe locații, 15 din județul Suceava și cinci din București, și au efectuat percheziții amănunțite, de unde au plecat atât cu documente prin care speră să susțină acuzațiile împotriva persoanelor suspectate de corupție, cât și cu o parte dintre suspecți.
Prejudiciul estimat din acest dosar se ridică la circa cinci milioane de lei, dar nu este exclus ca valoarea să crească în urma finalizării anchetei.
Ieri, la primele ore, sediul APIA Suceava era o adevărată fortăreață, în care trupele speciale ale Poliției și Jandarmeriei făceau regula, fără a permite celor care nu aveau legătură cu activitatea instituției să pătrundă în interior.
Eugen Mogoș, directorul APIA Suceava, părea destul de relaxat în momentul sosirii la serviciu.
„Nu știu ce este cu aceste percheziții, nu am fost informat, știu doar că este DNA-ul în instituție. Sper să se lămurească lucrurile rapid pentru că ar fi păcat să-și pună amprenta această situație asupra unei instituții care chiar își face treaba”, a declarat Eugen Mogoș la primele ore ale dimineții de ieri.
Directorul APIA Suceava nu a suspectat nici o neregulă
Venit după o recentă înmormântare în familie, directorul APIA Suceava a declarat că nu știe foarte multe amănunte despre ancheta DNA. „Niciodată nu am suspectat-o pe Delia Moldoveanu, directorul adjunct al instituției, și nici pe alți colegi. Tot ceea ce-mi spuneți este o noutate”, a menționat Eugen Mogoș.
Chiar dacă dimineață era destul de optimist, ieri după-amiază directorul APIA Suceava a fost adus sub escortă, pentru audieri, la sediul DNA Suceava.
Alături de el se aflau și alte angajate ale instituției, printre care directorul adjunct Delia Moldoveanu, dar și Nicoleta Cheler, Lya Chiriac sau Ionela Melania Blănariu.
Dacă la sediul DNA Suceava, angajații APIA Suceava au fost la distanță de reporteri, ieri dimineață, când au venit însoțiți de anchetatori la instituția unde lucrează, cei mai mulți dintre ei au fost evazivi.
Directorul adjunct Delia Moldoveanu s-a mărginit să spună doar că nu este acuzată de nimic, deși toate informațiile o dădeau drept unul din capii acestei rețele. În schimb, Lya Chiriac a declarat că nu știe de ce oamenii legii au venit după ea și „cred că aceștia nu au nimic cu mine”.
Ambele persoane au fost aduse ieri după-amiază pentru audieri la sediul DNA Suceava, alături de alte colege din cadrul APIA Suceava.
Consilierul județean Ioan Piticari, reținut pentru 24 de ore
Una dintre primele persoane care a ajuns la sediul DNA Suceava a fost consilierul județean PNL Ioan Piticari, președintele Asociației „Piatra Șoimului” din Câmpulung Moldovenesc.
„În perioada 2010-2013, funcționari publici de la APIA Suceava au gestionat defectuos dosare de acordare a sprijinului financiar pe suprafață de teren, pentru cunoștințe sau persoane cu funcții politice, fiind aprobate nejustificat cereri pentru entitățile economice administrate și reprezentate de aceștia din urmă, respectiv Asociația Producătorilor și Crescătorilor de Taurine Piatra Șoimului (campaniile 2010, 2011 și 2012), întreprinderea familială (I.F) Piticari Ioan (campaniile 2010, 2011 și 2012), Asociația Crescătorilor de Animale Horodnic (campania 2013). Astfel, s-a reținut faptul că, printre alții, reprezentanții Asociației Producătorilor și Crescătorilor de Taurine Piatra Șoimului și I.F. Piticari Ioan, au solicitat și obținut pe nedrept fonduri europene și de la bugetul de stat pentru campaniile agricole 2010 -2013, pentru care au întocmit, semnat și depus la APIA Centrul Județean Suceava documente cu date nereale, beneficiind de susținerea unor funcționari ai instituției menționate, care au acordat aceste subvenții cu încălcarea legii, cuantumul sumelor plătite ilegal fiind în acest caz de 1.126.227,24 lei. Pentru campaniile agricole 2010-2012, Asociația Producătorilor și Crescătorilor de Taurine Piatra Șoimului nu deținea, după data de 31.08.2010, în mod legal, suprafața de teren pentru care solicitase sprijin pe suprafață“, au arătat procurorii DNA.
După două ore de audieri, Ioan Piticari a ieșit cu cătușe pe mâini, pe numele său fiind emisă o ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 de ore.
„Nu sunt vinovat, nu știu de ce m-au luat”, au fost cuvintele lui Piticari.
Avocata Anca Popovici, cercetată în libertate
Lista persoanelor chemate la audieri o cuprinde și pe avocata Anca Popovici. Aceasta a intrat în primul foc al anchetei, dar la final a ieșit destul de zâmbitoare. Avea și motive pentru a fi destinsă: procurorii DNA Suceava au decis să o cerceteze în libertate. Anca Popovici, care este fiică de preot și a fost căsătorită cu un preot, va fi cercetată în acest dosar pentru instigare la abuz în serviciu după ce a fost în relație cu funcționari publici care sunt suspectați de fapte de corupție.
Potrivit unor surse, avocata din Baroul Suceava este o prietenă foarte bună a Deliei Moldoveanu, cea pe care anchetatorii o consideră pionul forte al întregului lanț de ilegalități.
Medicul veterinar Neculai Toma, reținut, Lucian Ciobanu, șef de birou la DSV Suceava, în libertate
La audieri au ajuns și doi medici veterinari implicați în acest mecanism al fraudei. Neculai Toma, medic veterinar la Horodnic de Jos și Horodnic de Sus, suspectat că a înființat zeci de exploatații fictive încasând subvenții importante, a intrat și a ieșit de la audieri la fel de tăcut. A intrat în sediul DNA Suceava cu un aer posomorât și a ieșit cu cătușele pe mâini și 24 de ore de reținere. Este acuzat de înșelăciune, fals și instigare la fals.
Mai mult noroc a avut unul dintre șefii de la DSV Suceava. Este vorba de medicul veterinar Lucian Ciobanu, șeful Biroului de Identificare și Înregistrare a Animalelor. Acesta este acuzat că l-ar fi sprijinit pe Neculai Toma în activitatea sa infracțională. Anchetatorii au decis să-l cerceteze în libertate pe Lucian Ciobanu.
Delia Moldoveanu, colecte de la angajații APIA Suceava pentru a beneficia de sprijin de la București
Delia Moldoveanu, unul din principalii pioni în această afacere care privește fraudarea fondurilor europene, a fost reținută aseară pentru o perioadă de 24 de ore.
Directorul executiv adjunct al APIA Suceava este acuzat de comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, fraudarea gravă a fondurilor europene, dar și de infracțiunea de dare de mită, constând în aceea că, periodic, făcea colecte în rândul angajaților instituției, iar cu aceste plocoane mergea la București, la sediul central al APIA, unde cotiza pentru a avea parte de protecție.
Plocoanele se făceau inclusiv din banii sindicatului, cu ajutorul cărora se cumpărau produse alimentare și tradiționale specifice Bucovinei care erau oferite directorilor de la București, în scopul asigurării protecției în cazul desfășurării unor activități de control.
Directorul APIA Suceava și trei dintre funcționare, lăsați să plece acasă
Mai puțin abătut a ieșit de la audieri directorul APIA Suceava, Eugen Mogoș, care va fi cercetat în libertate. Acesta a continuat să susțină nevinovăția sa și a colegilor săi, precizând că totul se va lămuri în scurt timp. Chiar dacă aseară a plecat acasă fără nici un fel de restricție, nu este exclus ca împotriva lui să fie luate o serie de măsuri.
Tot în libertate, cel puțin deocamdată, vor fi cercetate alte trei funcționare din cadrul APIA Suceava. Este vorba de Lya Chiriac, Nicoleta Cheler și Ionela Melania Blănariu.
Cum acționa rețeaua
Procurorii DNA Suceava au explicat și modalitatea în care erau fraudate fondurile obținute de la Uniunea Europeană.
„Pentru obținerea ilegală de subvenții în domeniul zootehnic, doctori veterinari din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și Siguranța Alimentelor (ANSVSA) Suceava, în complicitate cu doctori veterinari concesionari, au înființat exploatații fictive de creștere a animalelor pe numele a diverși fermieri, le-au înregistrat în Registrul Național al Exploatațiilor și în Baza Națională de Date a ANSVSA, în vederea obținerii pe nedrept de la APIA Suceava a primelor care se acordă producătorilor agricoli în cadrul plăților naționale directe complementare în sectorul zootehnic (PNDC), conform OUG 125*/2006, Ordinul MADR 920/2013. Pentru îndeplinirea condițiilor de eligibilitate au fost modificate de respectivii doctori veterinari, în Baza Națională de Date a ANSVSA – SNIIA, data înființării exploatațiilor sau a mișcărilor de animale, în unele cazuri fiind utilizate exploatații virtuale”, se arată în comunicatul DNA Suceava.
În cursul anului 2013, au fost solicitate și acordate subvenții cu încălcarea legii și s-au obținut pe nedrept fonduri din bugetul general al Comunităților Europene într-un număr de 246 dosare de acordare a sprijinului financiar unor exploatații agricole, asociații zootehnice și întreprinderi familiale cu acest domeniu de activitate, precum și unor parohii și mănăstiri din județul Suceava, ce nu desfășurau activități agricole sau zootehnice (în anul 2012 au fost aprobate 193 de dosare, iar în 2013 un număr de 213 dosare de subvenții pentru parohii și mănăstiri din județul Suceava).
„În aceste condiții, angajații APIA Suceava au acceptat ca cererile de acordare a subvenției să fie depuse și semnate în locul fermierilor de doctorii veterinari, nu au solicitat ca la dosar să fie atașate documentele prevăzute de normele APIA, nu au verificat îndeplinirea condițiilor de eligibilitate și nu au efectuat verificarea corectă a dosarelor conform obligațiilor legale ce le revin (OUG 125*/2006), pentru a constata că titularii acestor exploatații nu îndeplinesc condițiile de eligibilitate, fapt ce ar fi condus la neacceptarea cererilor și neacordarea subvențiilor solicitate. Aceasta, în condițiile în care activitatea infracțională a acestor medici veterinari concesionari a fost protejată de conducerea DSVSA Suceava, prin neluarea măsurilor de verificare și control cu privire la numeroasele sesizări formulate și depuse pe parcursul anului 2013 la această instituție. În astfel de împrejurări au fost depuse 239 cereri de subvenții în domeniul zootehnic. Pentru o parte din aceste dosare, aprobarea cererilor a fost stopată ca urmare a verificărilor inițiate și solicitate de DNA ST Suceava și nu ca urmare a constatărilor proprii ale angajaților APIA CJ Suceava.
Totodată, aceiași funcționari publici de la APIA CJ Suceava au gestionat defectuos dosare de acordare a sprijinului financiar pe suprafață de teren, pentru cunoștințe sau persoane cu funcții politice, fiind aprobate cereri pentru entitățile economice administrate și reprezentate de aceștia din urmă. Astfel, pe baza unor documente conținând date nereale, reprezentanții acestor asociații au solicitat și au obținut, pe nedrept, fonduri din bugetul general al Comunităților Europene și de la bugetul de stat pentru campaniile agricole 2010 -2013”, se mai arată în comunicatul DNA Suceava.
Reprezentanții APIA au încercat să ascundă șiretlicurile
Procurorii DNA Suceava spun că angajații de la APIA au încercat să ascundă potlogăriile după ce au aflat că s-a demarat o anchetă cu privire la subvențiile din fonduri europene.
„Având în vedere cercetările efectuate de DNA ST Suceava începând cu luna decembrie 2013, reprezentanți ai APIA Suceava și APIA nivel central au făcut o serie de demersuri astfel încât să facă dificile acțiunile de control ale persoanelor/instituțiilor abilitate ori au încercat să transfere responsabilitatea pentru prejudiciu, exclusiv în sarcina solicitanților subvențiilor. De asemenea, în același context, medicii veterinari concesionari au falsificat documente pentru a induce în eroare echipele de control, i-au instigat pe fermieri la mărturie mincinoasă referitor la faptul că au deținut animalele pentru care au fost depuse cereri de subvenție, dar că între timp le-au tăiat și consumat”, se menționează în comunicatul DNA Suceava.
Procurorii derulează verificări pentru comiterea mai multor infracțiuni, respectiv: acordarea de subvenții cu încălcarea legii sau neurmărirea, conform legii, a respectării destinației subvenției; abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial; înșelăciune; dare de mită; luare de mită; spălare de bani și folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Documentarea acestui caz a fost posibilă cu ajutorul angajaților de la Serviciul Român de Informații Suceava, precum și al Serviciilor Anticorupție din județele Suceava și Botoșani. De asemenea, un sprijin la perchezițiile de ieri a venit și din partea structurilor de Poliție și Jandarmerie.
Fostul primar din Câmpulung Moldovenesc Gabriel Șerban, printre suspecți
Printre persoanele cercetate în acest dosar se numără și Gabriel Constantin Șerban, fostul primar din Câmpulung Moldovenesc în perioada 2004-2012.
El este acuzat că l-a sprijinit în activitatea infracțională pe Ioan Piticari, șeful Asociației de creștere a animalelor. Aseară, înainte de închiderea ediției, Gabriel Șerban a fost lăsat să plece și el acasă, cercetările continuând cu fostul edil în stare de libertate.
Acesta s-a declarat nevinovat și a precizat că are calitatea de suspect în acest dosar, iar prezența sa la DNA este normală pentru că în perioada în care s-au comis presupusele infracțiuni deținea funcția de primar.
Dorel Benu, directorul general al APIA pe România, adus la Suceava la finalul zilei
În afară de lotul APIA Suceava, la audieri în fața procurorilor DNA au ajuns aseară târziu și mai mulți funcționari din cadrul structurii centrale a APIA. Printre aceștia se numără și Dorel Benu, directorul general al instituției, care este bănuit că a protejat gruparea care încălca legea în domeniul exploatațiilor agricole și subvențiilor în județul Suceava.
Alături de directorul general Benu, la sediul DNA Suceava au ajuns alți patru funcționari din structura centrală a APIA. În urma audierilor, procurorii urmau să ia o decizie în ceea ce privește modalitatea în care îi vor cerceta.
Parohiile și mănăstirile din Bucovina, suspectate și acestea de fraude cu bani din subvenții
Tăvălugul s-a pornit după ce mai multe asociații de fermieri au sesizat că o treime din fondurile alocate la nivel național pentru subvenții pentru parohii și mănăstiri au ajuns în județul Suceava. Parohiile din Bucovina au primit 1,85 milioane de euro din total de 4,9 milioane de euro achitați de APIA în ultimii trei ani la nivel național. Cea mai mare sumă, 150.000 de euro, a încasat-o Mănăstirea Putna, în timp ce Mănăstirea Voroneț a primit subvenții de 10.799 de euro. În cazul parohiilor, cea mai mare sumă a fost încasată de Șaru Dornei, 33.000 de euro, Frumosu, 26.000 de euro și Ciocănești, 23.000 de euro.



Consilierul județean Ioan Piticari a fost reținut pentru 24 de ore
Consilierul județean Ioan Piticari a fost reținut pentru 24 de ore
Directorul APIA Suceava, Eugen Mogoș, adus la audieri la sediul DNA Suceava împreună cu o colegă de serviciu
Directorul APIA Suceava, Eugen Mogoș, adus la audieri la sediul DNA Suceava împreună cu o colegă de serviciu
Lya Chiriac: Cred că aceștia nu au nimic cu mine
Lya Chiriac: Cred că aceștia nu au nimic cu mine
Medicul veterinar Neculai Toma a fost reținut
Medicul veterinar Neculai Toma a fost reținut
Nicoleta Cheler, angajată a APIA, va fi cercetată în libertate
Nicoleta Cheler, angajată a APIA, va fi cercetată în libertate
Fostul primar din Câmpulung Moldovenesc Gabriel Șerban, printre suspecți
Fostul primar din Câmpulung Moldovenesc Gabriel Șerban, printre suspecți
Cutremur la APIA și DSV Suceava: angajați cu funcții de conducere, săltați pentru jonglerii cu fonduri europene din subvenții
Cutremur la APIA și DSV Suceava: angajați cu funcții de conducere, săltați pentru jonglerii cu fonduri europene din subvenții
Cutremur la APIA și DSV Suceava: angajați cu funcții de conducere, săltați pentru jonglerii cu fonduri europene din subvenții
Cutremur la APIA și DSV Suceava: angajați cu funcții de conducere, săltați pentru jonglerii cu fonduri europene din subvenții
Delia Moldoveanu este considerată unul din principalii pioni în afacerea ilegală cu subvenții europene
Delia Moldoveanu este considerată unul din principalii pioni în afacerea ilegală cu subvenții europene


Recomandări

Se apropie o nouă campanie privind subvențiile din agricultură. APIA Suceava, ca de obicei, corigentă la informarea fermierilor

Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025
Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025

Se apropie o nouă campanie privind subvențiile din agricultură. APIA Suceava, ca de obicei, corigentă la informarea fermierilor

Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025
Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025

Un fost primar de municipiu din Suceava, condamnat la plata unei sume de bani deturnate din fonduri europene