UPDATE
Președintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, conduce detașat lupta pentru șefia Consiliului Județean Suceava. Potrivit numărătorii efectuate de reprezentanții PSD Suceava în 342 de secții de votare din cele 538 existente la nivelul întregului județ, Cătălin Nechifor a fost votat de 88.520 de persoane, în timp ce pentru Gheorghe Flutur au optat 76.252 de suceveni. Diferența de 12.268 de voturi în favoarea lui Cătălin Nechifor pare imposibil de remontat, mai ales că s-au numărat aproximativ 64% din voturile exprimate.
Statisticile arată că Nechifor l-a învins pe Flutur cu peste 3.500 de voturi în municipiul Suceava și cu circa 2.000 de voturi în Gura Humorului și Vatra Dornei.
UPDATE
Primarul Sucevei, Ion Lungu (PDL), a câștigat al treilea mandat, iar potrivit numărătorii paralele finale făcute de democrat-liberali, el a obținut cu 1.001 voturi mai mult decât contracandidatul din partea USL, Alexandru Băișanu, președinte al PNL Suceava.
Rezultatele numărătorii paralele finale arată că Ion Lungu a fost votat de 21.953 de suceveni, în timp ce Alexandru Băișanu a fost votat de 20.952 de alegători.
Din totalul celor 114 localități, am reușit să aflăm, până la ora închiderii ediției, rezultatele pentru alegerile la funcția de primar din 103 localități. Dintre acestea, în 54 s-au impus candidații PDL, în 47 candidații USL și în două localități au câștigat candidați independenți.
Iată și rezultatele menționate ale alegerilor de ieri, pentru funcția de primar, cu aceeași mențiune, că scorurile sunt rezultate din numărătoarea paralelă efectuată de partide:
C-lung Moldovenesc – Mihăiță Negură (USL)
Fălticeni – Cătălin Coman (USL) – 56%
Gura Humorului – Marius Ursaciuc (USL) – 80%
Rădăuți – Aurel Olărean (PDL) – 48%
Siret – Adrian Popoiu (USL) – 74,98 %
Solca – Hofnar Valeruț Țăranu (PDL)
Vatra Dornei – Ilie Boncheș (PDL) – 26%
Adâncata – Viorel Cucu (PDL)
Arbore – Ionel Hrincescu (PDL)
Bălăceana – Nichita Babor (USL) – 63%
Bălcăuți – Vasile Ursachi (USL)
Berchișești – Zenovia Violeta Țăran (USL) – 75%
Bilca – Zaharie Rusu (PDL)
Bogdănești – Traian Rogojână (PDL) – 67%
Boroaia – Vasile Berariu (USL) – 84%
Bosanci – Anton Curic (PDL)
Botoșana – Ioan Ghiață (PDL) – 67%
Breaza – Gheorghe Lesenciuc (USL) – 70%
Brodina – Viorel Vasile Melen (indep.)
Broșteni – Nicu Chiriac (USL)
Bunești – Gheorghe Beraru (PDL)
Burla – Gheorghe Papuc (PDL)
Cacica – Elena Voloca (USL)
Cajvana – Gheorghe Tomăscu (USL)
Calafindești – Loghin Savin (USL) – 45%
Capu Câmpului – Gheorghe Cajvan (PDL)
Cârlibaba – Gabriel Michael Danciu (PDL)
Ciocănești – Radu Ciocan (PDL)
Ciprian Porumbescu – Dumitru Nimițean (PDL)
Comănești – Grigoraș Păstrăv (PDL)
Cornu Luncii – Gheorghe Fron (USL)
Coșna – Gabriel Pardău (USL)
Crucea – Dorin Rusu (USL) – 82%
Dărmănești – Dan Chidoveț (PDL) – 82 %
Dolhasca – Maria Cojocaru (PDL)
Drăgoiești – Vasile Petroaie (USL)
Drăgușeni – Vasile Cepoi (USL) – 74%
Dorna Arini – Ioan Moraru (USL) – 70%
Dorna Candrenilor – Mafteiu Candrea (PDL)
Dornești – Gheorghe Luță (PDL)
Dumbrăveni – Ioan Pavăl (USL) – 48%
Fântâna Mare – Vasile Mucilenița (USL)
Fântânele – Gheorghe Cornea (USL)
Forăști – Avrămia Brăduț (USL) – 78%
Frasin – Marinel Bălan (PDL)
Frătăuții Noi – Aurel Ștreangă (USL)
Frătăuții Vechi – Vasile Artimon Ionesi (PDL)
Frumosu – Maftei Tiron (PDL) – 52%
Fundu Moldovei – Tudor Ion Zdrob (USL) – 65%
Gălănești – Liviu Mironescu (USL)
Grămești – Vasile Șuleap (USL)
Grănicești – Gheorghe Nuțu (USL)
Hânțești – Daniel Olaru (PDL)
Hârtop – Toader Grădinariu (PDL)
Horodnic de Jos – Petrică Onică (PDL)
Horodnic de Sus – Gheorghe Sbiera (USL)
Horodniceni – Neculai Florea (PDL)
Iacobeni – Angelica Fădor (PDL) – 63%
Iaslovăț – Ion Cotoară (USL) – 70%
Ilișești – Florin Avasiloaie (PDL)
Ipotești – Dumitru Corjuc (PDL) – 65%
Izvoarele Sucevei – Mihail Mechno (PDL)
Liteni – Tomiță Onisii (PDL)
Marginea – Ioan Onufrei (USL)
Mălini – Petru Nistor (PDL) – 85%
Mănăstirea Humorului – Constantin Moldovan (indep.) – 35%
Milișăuți – Mircea Laurus (USL)
Mitocu Dragomirnei – Dănuț Solcan (PDL) – 65%
Moara – Constantin Prodaniuc (PDL) – 55%
Moldova Sulița – Petru Jecalo (PDL) – 57%
Moldovița – Traian Iliesi (PDL)
Panaci – Vasile Cozan (USL) – 60%
Pârteștii de Jos – Ioan Toma (USL)
Păltinoasa – Cristian Dumitru Carpiuc (PDL)
Poieni Solca – Simion Jucan (PDL)
Preutești – Ion Vasiliu (USL)
Râșca – Neculai Rusu (PDL)
Rădășeni – Nicolae Perju (PDL)
Salcea – Ilie Lungu (PDL)
Siminicea – Gheorghe Haliță (USL) – 70%
Slatina – Ilie Gherman (PDL)
Straja – Vasile Juravle (PDL) – 70%
Stroiești – Mihai Senic (PDL)
Sucevița – Dorin Pânzar (USL)
Șcheia – Vasile Andriciuc (PDL) – 70%
Panaci – Vasile Cozan (USL) – 60%
Pătrăuți – Vasile Breabăn (PDL)
Poiana Stampei – Viluț Mezdrea (USL)
Pojorâta – Bogdan Codreanu (PDL) – 85%
Putna – Gheorghe Coroamă (USL) – 80%
Udești – Săvel Botezatu (USL)
Vadu Moldovei – Maricel Iacob (USL)
Valea Moldovei – Constantin Moroșan (USL)
Vama – Nicolai Baltag (PDL)
Vatra Moldoviței – Virgil Saghin (PDL) – 80%
Verești – Dănuț Gavriliuc (PDL)
Vicovu de Jos – Constantin Mutescu (PDL) – 84%
Vicovu de Sus – Gheorghe Schipor (USL)
Voitinel – Maria Pleșca (USL)
Vulturești – Mihai Grădinaru (PDL)
Zamostea – Vasile Al. Haliuc (USL)
Zvoriștea – Constantin Barariu (USL) – 85%