Amănunte șocante au fost dezvăluite, ieri, reporterilor Monitorului de Suceava în cazul dublului asasinat de miercuri după-amiază de la Siret, atunci când o femeie în vârstă de 39 de ani, Carmen Hrițcu, și fiica sa, Raluca Hrițcu, de numai 6 ani, au fost executate în stil mafiot, fiind împușcate în cap de persoane rămase încă neidentificate.
Femeia, al cărei cadavru a fost găsit în holul apartamentului în care locuia, lângă un aspirator, a fost împușcată de două ori în cap, ambele plăgi fiind în partea dreaptă a craniului, una în ceafă, cealaltă în tâmplă.
Din câte se pare, în momentul în care le-a deschis ușa asasinilor, Carmen Hrițcu făcea curat în apartament, iar criminalii au dat drumul la aspirator pentru a acoperi zgomotele împușcăturilor.
Potrivit informațiilor furnizate de unul dintre polițiștii care au ajuns primii la fața locului, femeia a fost lovită înainte de a fi executată, având ochiul stâng vânăt.
Trupul neînsuflețit al Ralucăi, fetița de șase ani, zăcea în sufragerie, încăpere în care a fost găsită și o pernă prin care, de la numai câțiva centimetri de cap, a fost tras glonțul care i-a pătruns direct în tâmplă.
Micuța, povestesc rudele, se uita în acele momente cumplite la desene animate, televizorul fiind găsit deschis pe un program pentru copii.
Surse din rândul anchetatorilor ne-au mărturisit că, în urma necropsiei ce a avut loc, ieri, la morga din Rădăuți, au fost recuperate și gloanțele cu care au fost ucise Carmen Hrițcu și fiica acesteia.
Interesant este că, potrivit acelorași surse, gloanțele aveau forma unor mici bile metalice, cel mai probabil de plumb, în această situație asasinii folosind fie o armă de tir, fie una artizanală, improvizată.
Poliția: „Se pare că a fost sustrasă o sumă de bani din locuință”
Varianta unui posibil jaf a fost confirmată, aseară, de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspectorul Gabriel Panțiru.
„Se pare că a fost sustrasă o sumă de bani din locuință, dar nu cunoaștem cuantumul acesteia, întrucât cercetarea la fața locului nu a fost finalizată. Având în vedere complexitatea cauzei este prematur să ne pronunțăm asupra unei persoane suspecte”, a declarat Panțiru, precizând că nu a fost exclusă nici varianta unei reglări de conturi.
Potrivit zvonurilor care circulă prin Siret, din apartamentul lui Vasile Hrițcu, cunoscut valutist, au fost furați în jur de 20.000 de euro. Un alt zvon crește suma la 20.000 de euro și un miliard de lei vechi.
În Siret, dublul asasinat din familia Hrițcu e subiectul nr. 1, existând fel de fel de variante, însă nici una confirmată până în prezent de poliție.
Se vorbește despre faptul că, pe lângă afacerile cu schimbul de valută la negru, Vasile Hrițcu era implicat și în fenomenul contrabandei cu țigări aduse din Ucraina, iar de aici i s-ar fi tras toată această nenorocire, plătind astfel datorii față de mafioți ucraineni. Nici această variantă nu a fost confirmată de poliție. Ba mai mult, polițiștii din Siret spun că nu aveau cunoștință ca bărbatul să fi fost implicat în astfel de activități ilicite.
Orășelul situat la aproximativ 3-4 kilometri de granița cu Ucraina a devenit o adevărată fortăreață, zeci de polițiști, judiciariști din cadrul formațiunilor de Investigații Criminale scotocind localitatea dintr-un capăt în altul, în căutarea martorilor sau a oricăror indicii care să-i ducă pe urmele asasinilor.
L-au păzit ca să nu se sinucidă
Vasile Hrițcu și-a petrecut noaptea de miercuri spre joi în sediul poliției Siret, la aproximativ 50 de metri de apartamentul în care fiica și soția sa zăceau fără suflare.
Ieri dimineață, polițiștii au reluat cercetările la fața locului, între timp ajungând la Siret și specialiștii criminaliști de la București.
În jurul orei 10:30, cele două trupuri neînsuflețite au fost scoase și duse cu o mașină a unei firme de pompe funebre la morga spitalului din Rădăuți, acolo unde a avut loc și necropsia.
Din apartamentul nr. 6 al blocului de pe strada Lațcu Vodă, nr. 16 B, din Siret, au fost ridicate mai multe bunuri, fiind prelevate probe ADN, amprente, urme, pentru a fi analizate în laboratoarele poliției criminalistice de la Suceava și București.
Deși, spre după-amiază, oamenii legii au scos benzile care interziceau accesul în zona blocului cu pricina, în interiorul imobilului puteau intra doar locatarii, o echipă de polițiști rămânând peste noapte în scara blocului, cercetarea la fața locului urmând a fi reluată și în această dimineață.
Vasile Hrițcu a ieșit din sediul poliției abia aseară, după mai bine de 24 de ore petrecute acolo.
Surse din rândul anchetatorilor au mărturisit că audierile au durat doar câteva ore, însă oamenii legii au preferat să-l mai țină sub supraveghere pe valutistul aflat în stare de șoc, pentru a preveni eventualele căderi psihice ale acestuia.
„Era distrus. Plângea mult. Nu puteam să-l lăsăm să plece în halul în care era. Putea să se sinucidă sau să recurgă la un alt gest extrem”, ne-a mărturisit, aseară, unul dintre anchetatori.
Varianta jafului a fost vehiculată și de Vasile Hrițcu, care le-a declarat anchetatorilor că ținea sume mari de bani la domiciliu și că, din câte și-a dat seama, din casă îi lipsesc bani.
„Au venit niște ucraineni să cumpere euro. Cât e cursul?”
În timpul audierilor, ne-au mărturisit surse judiciare, Vasile Hrițcu a declarat că, înainte cu câteva ore de a-și găsi jumătate din familie executată în stil mafiot, a fost sunat de soție pe telefonul mobil.
„Au venit niște ucraineni să cumpere euro. Cât e cursul?”, l-ar fi întrebat Carmen Hrițcu la telefon.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a trimis, ieri, un comunicat de presă și, în câteva rânduri, a descris cam ce a văzut Vasile Hrițcu în momentul în care a ajuns în apartamentul în care locuia, miercuri, în jurul orei 16.30
„La fața locului s-a constatat că ușa de la intrarea în apartament este întredeschisă, iar locuința răvășită. Pe holul interior a fost găsit corpul numitei Hrițcu Carmen Camelia, care prezenta în regiunea capului o plagă prin împușcare, lângă cadavru fiind identificat un tub de cartuș gol, iar corpul numitei Hrițcu Raluca Narcisa a fost găsit în sufragerie, prezentând în zona tâmplei o plagă prin împușcare”, explică purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, procuror Luminița Leonte.
Mai multe persoane, care îi știau pe soții Hrițcu, ne-au mărturisit că Vasile Hrițcu își făcea veacul în zona pieței din Siret și că de multe ori își trimitea clienții care vroiau să cumpere sau să schimbe valută la apartamentul de pe Lațcu Vodă, tranzacțiile fiind făcute chiar de către soția sa, Carmen, care era casnică.
„A făcut tratament să aibă fetița… S-a bucurat tare mult când a venit pe lume”
Trupurile neînsuflețite ale Ralucăi și Carmen Hrițcu au fost aduse, aseară, în satul Bălinești, comuna Grămești, localitatea natală a soților Hrițcu.
Zeci de săteni s-au adunat în fața porții părinților lui Carmen Hrițcu, iar în curtea casei rudele îndoliate priveau în întunericul și ceața de afară, spre farurile mașinilor care treceau prin zonă.
În momentul în care mașina în care se aflau sicriele celor două a intrat pe poarta larg deschisă, urlete de durere au sfâșiat liniștea lăsată peste sat.
„Unde-ai fost tu, Doamne, ce-ai păzit?!”, își striga durerea una dintre rude.
În curtea casei a apărut imediat și Vasile Hrițcu și fiul acestuia, Cristi (14 ani), împreună cu care a fost la Suceava, la un consult medical, în ziua în care asasinii cu sânge rece le luau viața celor mai dragi ființe din viața lor.
Înmormântarea va avea loc, cel mai probabil, duminică, iar cele două victime, mamă și fiică, își vor dormi somnul de veci în cimitirul din sat, la câteva zeci de metri de casa părinților și a bunicilor.
„E jale mare în sat. Ea (n.r. – Carmen) și-a dorit foarte mult fetița. A făcut tratament să aibă fetița, la Târgu Mureș. S-a bucurat tare mult când a venit pe lume. Erau oameni deosebiți. Au ajutat multă lume nevoiașă”, plângea una dintre femeile din sat.
Mărturia valutistului Vasile Hrițcu
La două zile după ce și-a găsit soția și fiica de 6 ani împușcate în cap în apartamentul din Siret, valutistul Vasile Adrian Hrițcu a acceptat să vorbească cu jurnaliștii despre cel mai crunt episod din viața sa. Bărbatul a negat că ar fi fost implicat în traficul cu țigări și spune că singura variantă a dublului asasinat în care au căzut victime Carmen Hrițcu și micuța Raluca Hrițcu este jaful. Vasile Hrițcu a confirmat ceea ce „Monitorul de Suceava” a scris în numărul de astăzi, și anume că a vorbit cu soția sa înainte de execuția în stil mafiot, iar aceasta i-a relatat că în casă sunt doi cetățeni ucraineni care doresc să schimbe valută. Bărbatul a mai precizat că polițiștii i-au spus că au deja doi suspecți și i-au mărturisit că aceștia vor fi prinși în scurt timp. Potrivit lui Vasile Hrițcu, suma pe care agresorii au furat-o se ridică la 12.000-13.000 de euro. În curând vom publica declarația completă a lui Vasile Hrițcu și fotografii de astăzi de la Siret.
Știrea a fost actualizată la ora 13:40.