Urmărit internațional

Unul din condamnații din gruparea lui „Blană”, arestat în lipsă pentru trafic de droguri

Un tânăr în vârstă de 32 de ani din municipiul Fălticeni, condamnat în acest an la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul grupării lui „Blană”, pedeapsă care nu este încă definitivă, a fost arestat în lipsă într-un alt dosar, de trafic de droguri de risc. Este vorba de un dosar instrumentat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava, care vizează opt suspecți de trafic cu canabis.
Daniel Palamaru, în vârstă de 32 de ani, zis „Pala”, este acuzat în dosarul DIICOT de trafic de droguri de risc în modalitatea deținerii, punerii în vânzare și vânzării de droguri de risc. Cum nu a fost de găsit la perchezițiile desfășurate săptămâna trecută, procurorii DIICOT au cerut arestarea acestuia în lipsă, pentru a putea fi dat în urmărire internațională. Tribunalul Suceava a admis, ieri, propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cazul unui alt suspect din dosar, Victor Crupaci, zis „Tractor”, Tribunalul Suceava a respins, tot ieri, propunerea de arestare în lipsă.
Gruparea era monitorizată încă din ianuarie 2013. Anchetatorii au efectuat zece cumpărări autorizate de droguri de la membrii grupării, prin investigatori sub acoperire, pe parcursul anchetei fiind identificați numeroși cumpărători reali, consumatori de canabis. Este vorba de 30 de consumatori care deveniseră clienți fideli, plus alții ocazionali.
Revenind la Dumitru Palamaru, acesta a fost condamnat la cinci ani de închisoare într-un dosar în care sunt judecați nouă fălticeneni, în frunte cu Daniel Ștefan Blanaru, zis „Blană”.
Gruparea este judecată pentru infracțiuni care pleacă de la trafic de minori și trafic de persoane, până la șantaj, tâlhărie, înșelăciune sau furt calificat, pentru toate persoanele fiind reținută și infracțiunea de constituire de grup infracțional organizat.
Condamnarea de cinci ani închisoare de pe numele lui Palamaru, emisă de Tribunalul Suceava, a fost atacată cu recurs.

Recomandări

Mandat de arestare confirmat definitiv pentru polițistul de frontieră pus sub acuzare pentru trafic de droguri de mare risc

Grupare din care făcea parte și un agent al Poliției de Frontieră, acuzată că aducea ilegal din Ucraina și plasa pe piață amfetamină