Unui cărturar enciclopedic la împlinirea…primilor 75 de ani

L-am cunoscut în 1974, când a fost la Spitalul Suceava pentru o prelegere cu referire la Orientul Mijlociu, și-atunci, ca și acum, o zonă fierbinte. M-a impresionat varietatea cunoștințelor, claritatea expunerii și îndeosebi patosul și libertatea de mișcare printre evenimente și istorii de mult apuse, dar aflate la baza contradicțiilor vremurilor noastre. Nu avea nici o cenzură politică în exprimarea conflictului arabo-israelian și mai ales a originilor sale istorice. Rând pe rând am urmărit istoria poporului evreu, de la Patriarhul Avram și până azi, proiectând pe un ecran drumul parcurs de Terahiții cetății caldeene, din Ur până în Palestina și Egipt, ajungând la anii ’70 ai secolului trecut, cu eroii de atunci, Ben Gurion, Golda Meir și din nou la Moise, Iacov, Iosua, regele psalmist David, la înțeleptul Solomon, Nabucodonosor al II-lea și generalul roman Titus. Altă dată, la „Serile sucevene” de luni, găzduite de Casa de cultură, l-am urmărit tratând în același stil liber despre rolul unor ierarhi ai bisericii ardelene, Ion Inocențiu Micu Klein, mitropolitul Andrei Șaguna și Onisifor Ghibu, fără a ține seama de „indicațiile” și limitele impuse de rigorile propagandei comuniste; erau anii 70-80. Îl citise pe Marx atât cât și eu îl studiasem ca student. Dintre filozofi îi aprecia pe Platon și Noica. Dotat de Dumnezeu cu o memorie fenomenală, ne-a recitat, mie și prietenului comun Mihai Iacobescu, din Eminescu, Esenin, Topârceanu, Vasile Militaru, Labiș, Adrian Păunescu, tot drumul în trenul Suceava-București. M-a impresionat mult modul cum l-a descris pe Clement Antonovici în comentariul „Descoperirea unui poet”, dând dovadă certă de autentică cultură poetico-filozofică, însoțită de o remarcabilă ușurință în mânuirea citatelor și ideilor care conturau personalitatea și opera regretatului autor a două volume de poeme, din care voi reține doar o strofă dintr-o poezie scrisă acum vreo 15 ani: „Creștini, budiști, islamici și atei / Se bat și se omoară între ei / Toți au privirea aspră de satrap / Și-n lumea asta mare nu încap” (din poezia „Răul veacului”). Am zăbovit cu plăcere asupra „Personalismului energetic” a lui C. Rădulescu Motru, când se referea, acum mai bine de jumătate de veac, la calitățile și defectele poporului român, dar și asupra filozofiei originale a lui Vasile Conta și Lucian Blaga. Îmi argumenta interesant cum supraviețuiesc mini-statele europene, încât după ce le-am vizitat am și scris despre ele. A adunat multe școli înalte având acces la documente atunci inaccesibile celor mulți; este o „bancă de date”. De la el am aflat cum ne-a sancționat URSS pentru atitudinea României de condamnare a intervenției Pactului militar de la Varșovia asupra Cehoslovaciei, în 1968: nu ne-a mai cumpărat utilaj petrolier, noi pierzând atunci 7 miliarde de dolari; norocul nostru a fost că Venezuela și Mexicul, mari producătoare de petrol, au preluat comenzile neonorate de ruși. Nu întâmplător teza sa de licență se intitula „Produsele de bază și principalele tendințe în relațiile economice bilaterale dintre România și URSS”; era cât pe ce să fie numit funcționar la Moscova în CAER, dar a fost „luxat tovărășește” și „exilat prietenește” la Baineț, ca activist. Îi datorez mult și, cu cele mai alese sentimente de prietenie, îi adresez urări de sănătate cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani. Mi-e greu să spun câte am de spus, dar când am dat în „arhivele” mele peste fascicula Academiei Române cu titlul „Originea și activitatea monetăriei lui Dabija Vodă din Suceava”, scrisă de un ilustru consătean, în 1939, Ilie Țabrea, mi-am amintit de poezia lui Eminescu „Umbra lui Istrati Dabija Voievod”, pe care distinsul prieten ne-a recitat-o pe nerăsuflate: „Când eram Vodă la Moldova / Hălăduiam pe la Cotnari… / Norodu-ntreg juca și bea / Iar eu ziceam: să bem prieteni / Să bem pân’nu vom mai putea…”. Dar dl. Gheorghe Dragoș Pavelescu este și cel mai competent cunoscător al marelui Esenin și a tulburătoarei sale vieți, în contextul instalării terorii bolșevice, după 1917, în Rusia. Aștept să apară cartea la care lucrează de ani de zile; cunosc aproape toate capitolele și sunt sigur că va fi o „lovitură de teatru”, care ne va îndemna la multe reevaluări în peisajul nostru literar, valoric și social.
Dr. Ioan Iețcu
(Din volumul „Destine umane mai puțin secrete”, Editura „Cuvântul Nostru”, Suceava 2003)