Inițiativă

UNPR Suceava vrea să-i convingă pe primari să implementeze programul „Coșul de Solidaritate”

Cătălina Vartic, președinta Organizației Județene UNPR Suceava
Cătălina Vartic, președinta Organizației Județene UNPR Suceava

Președinta Organizației Județene UNPR Suceava, Cătălina Vartic, a declarat în cursul zilei de ieri că va merge personal în toate comunele sucevene pentru a discuta cu primarii cu privire la necesitatea implementării în cel mai scurt timp a programului „Coșul de solidaritate”.
Cătălina Vartic a precizat că intenționează să le explice primarilor care sunt avantajele pe care programul le oferă pensionarilor, precum și modalitatea prin care acesta poate fi pus cât mai repede în practică. Prin programul „Coșul de solidaritate” pensionarii pot beneficia de prețuri reduse la făină, zahăr, ulei, mălai, orez și alte produse alimentare cu termen lung de valabilitate. Cătălina Vartic a explicat că achiziția acestor produse se face la nivel județean, printr-o societate comercială înființată pe lângă Consiliul Local. De asemenea, achiziția produselor se poate face direct printr-un punct de vânzare al unei societății înființate la nivel județean, după care acestea vor fi distribuite la nivelul primăriilor.
Cătălina Vartic a declarat că intenționează să-i convingă pe primarii suceveni să înființeze cât mai repede societățile comerciale care trebuie să gestioneze acțiunea de comercializare a produselor din Programul guvernamental “Coșul de solidaritate”, inițiat de Uniunea Națională pentru Progresul României.
„La nivelul partidului există un grup care va monitoriza implementarea programului «Coșul de solidaritate» și care va oferi sprijin acolo unde este nevoie”, a spus președintele UNPR Suceava.
Cătălina Vartic a mai adăugat că intenționează să se informeze cu privire la produsele pe care pensionarii din comunele sucevene vor să le achiziționeze, în condițiile în care programul „Coșul de solidaritate” prevede că la cele cinci produse de bază, făină, zahăr, ulei, mălai, orez, pot fi adăugate și alte produse.

Recomandări

Rețeaua Băncilor pentru Alimente din România dă startul Colectei Naționale de Alimente Împreună, continuăm să hrănim speranța celor care au cea mai mare nevoie!

Supermarketul din drumul tău: Descoperă noua experiență de cumpărături la MyAuchan în stațiile Petrom din județul Suceava