Generozitate

UNPR Suceava a primit de la PD-L cinci posturi de directori de instituții publice

Partidul condus de ministrul Apărării, Gabriel Oprea, va avea la Suceava cinci șefi de instituții descentralizate. Surse la vârf din cadrul PD-L ne-au declarat, ieri, că UNPR Suceava a primit de la PD-L funcții de director la Vama de interior, la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, Direcția pentru Tineret și în alte două instituții mai puțin râvnite la astfel de negocieri între partide.
Președinta filialei UNPR Suceava, Cătălina Vartic, a refuzat să comenteze acest lucru, afirmând că între cele două partide, la Suceava, nu au fost astfel de discuții.
„Poate au fost discuții la un alt nivel, eu nu știu de astfel de negocieri. Dacă ni se cere, dacă va fi nevoie, noi avem oameni pregătiți pentru toate domeniile”, a spus Vartic.
Întrebată dacă șefa OJPC, Elena Oanea, este membru sau simpatizant UNPR, Cătălina Vartic a spus că nu, același răspuns avându-l și la întrebările referitoare la potențialii candidați la șefia celorlalte instituții publice „date” la UNPR.
Elena Oanea nu a putut fi contactată până la închiderea ediției.

Recomandări

Comportamentul a doi funcționari de la Permise Suceava „a afectat grav imaginea instituției”, a constatat Corpul de control al Ministerului de Interne

Comportamentul a doi funcționari de la Permise Suceava „au afectat grav imaginea instituției”, a constatat Corpul de control al Ministerului de Interne
Comportamentul a doi funcționari de la Permise Suceava „au afectat grav imaginea instituției”, a constatat Corpul de control al Ministerului de Interne