Eveniment

UNPR i-a dus pe copiii din Fălticeni în „Orașul bucuriei”

UNPR i-a dus pe copii din Flăticeni în „Orașul Bucuriei”

Peste o sută de copii din municipiul Fălticeni au participat la o acțiune organizată de filiala locală a Uniunii Naționale pentru Progresul României. Evenimentul a avut loc pe 1 iunie, copiii fiind transportați pentru câteva ore în „Orașul Bucuriei”. Cei mici au avut parte de tunuri de confeti și baloane, au desenat pe asfalt, au fost pictați pe față și au jucat diverse jocuri. Toți copiii prezenți la evenimentul organizat de UNPR Fălticeni au primit cadouri surpriză.
„Ne-am adus aminte de copilărie. A fost un eveniment organizat pentru copii și pentru toți cei care am rămas copii în sufletul nostru, chiar și după trecerea anilor”, a spus președintele UNPR Fălticeni, Arald Drăgan.
La acțiunea UNPR a participat și președinta organizației de femei din Fălticeni a acestui partid, Cătălina Vieru, care s-a jucat împreună cu copiii de la începutul și pînă la sfârșitul acțiunii.
„Succesul acestei acțiuni ne dă forța să mergem mai departe și să pregătim noi activități pentru fălticeneni”, a spus Cătălina Vieru.

Recomandări

Manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale organizate de elevi de la Salcea și preșcolari de la „Prichindel” Suceava

Rezultatele Campaniei ”Șanse egale pentru toți” cu activități sociale pentru elevii din medii defavorizate realizate de Asociația ”EUROACTIV”

„Școala a început fără tine” – mesajul sfâșietor al colegilor și profesorilor de la Vatra Dornei pentru Matei Cozma

„Emoții în echilibru”, la final, un proiect care a adus bucurie, conștientizare și echilibru emoțional pentru copiii și părinții din Suceava